4:43 pm - joi noiembrie 15, 2018

Alte constatări

2481 Viewed C. V. 10 responds
ponta iohannis

La Chișinău e catastrofă. Demisia lui Găurici, chiar necesară, îi descalifică pe cei nominalizați în scrisoarea lui… În frunte cu amicii Leancă și Filat. În ochii Occidentului, e rău. Unde s-a greșit? Simplu. Literatura, cultura în general, sunt două pârghii insuficient unse. Apropierea de Basarabia a fost lăsată doar în seama serviciilor. Care au făcut ce au știut mai bine. Au corupt politicieni și au câștigat alegerile. Cu orice chip (al lui Plahotniuc, de exemplu). Pe termen mediu și lung însă, nimeni nu a știut să gestioneze victoriile pentru că i-a lipsit strategia.

Poate găsește cineva o cale să-i explice Tăcutului că-n politică nu e ca la yodlere, ci ca la snooker. Trebuie să gândești câteva mișcări înainte. Dacă nu reușești să-l dai jos pe Victor Viorel, dar, în schimb, îl aduci în poziție de forță pe gunoiul de Găbiță, înseamnă că ai drept consilieri niște boi. Și era mai bine pentru toată lumea să-l fi lăsat în pace pe VV (tot Victor Viorel, nu Vladimir Vladimirovici) și să fi curățat, în schimb, UNPR. S-ar fi apropiat mai ușor de majoritate. Și vă mai pun o întrebare: ce părere aveți despre un președinte care își vorbește de rău premierul pe când se află în vizită oficială în străinătate? Ba încă și într-o țară complet neînsemnată? Care vorbește de „succesurile” luptei împotriva corupției, într-un stat străin profund corupt? Și de Schengen într-o țară care nu e în Schengen? În timp ce prin jur iar se încordează niște mușchi. Și unde (vezi Bălți, Orhei) România a aplicat poziția struțului. Care nu poate aduce decât sex anal.

Nu încetăm cu atitudinea asta de lachei fanarioți. Ne dăm la gioale serios și ne pârâm pe la tot felul de organisme și ambasade într-o maniera brevetată de consumatoarea Macovei. Asta în timp ce diplomația noastră nu reușește de zeci de ani să producă mai nimic. În materie de export nu contăm, pe fostul președinte nu îl băga nimeni în seama, cultura o făceau locotenentul cu Levantul și securiștii de la Păltiniș… Nu reușim să plătim și noi o ciorbă să scrie vreo panaramă de pe la un tabloid străin că fostul soț al Dianei o arde pe aici bine mersi.

Colac peste pupăză, naţionala de fotbal joacă exact ce îi cere antrenorul, un bătrânel de 70 de ani, general pe la armată și prieten cu Goprea, credincios și semianalfabet, încremenit în precambrian.

Provident Romania
Don't miss the stories followReCunoaste adevarul! and let's be smart!
Loading...
1/5 - 1
You need login to vote.
Filed in
transnistria

Valentin Vasilescu: Analiză – Saakasvili, Transnistria şi al treilea război mondial

MRU

Reflecții post vot

Related posts
10 Responses to “Alte constatări”
  1. qwert
    # iunie 16, 2015 at 7:37 pm

    Cel mai idiot articol pe care l-am citit vreodata. Faceti un bine si nu mai scrieti , oricum nu va citeste nimeni nesimtitilor.

  2. cozia
    # iunie 17, 2015 at 6:36 am

    bai nea caisa, daca tot te mananca in cap sa scrii, scrie dracului in ruseste ca sa fii mai convingator, asa in romaneste provoci distractie si te compatimesc.macar ca te ai strofocat sa inveti la viata ta sa devii insiruitor de cuvinte si sa te angajezi lacheu,macar cauta ti demnitatea de radacina sau poate n o ai esti o buruiana rasarita din seminte aduse de vant…ca vad ca n ai nume, nu ca te as insulta pentru asta, saracul de tine cauti sa latri caciula cu caciula in cap.ce sa mai zic, vorba romaneasca desi  s ar putea sa nu pricepi ca scrii in romaneste, dar,  mare e gradina lui dumnezeu intradevar! cu de toate, si cu vrednici si cu prosti, ca tine, faceti umbra pamantului degeaba.te as intreba bai nea caisa, ca plesnesti de grasime, stii sa ti misti oasele sa muncesti sau datul din gura iti da cativa banuti in mana sa ti cumperi codrul de paine care te apleaca apoi iar la scris, sa manipulezi mase de oameni, deci te as intreba esti capabil sa schimbi un bec in casa ta, nu i asa ca sub tine pute pamantul de imputzit ce esti? astia sunteti, haimanele si trantori care ne consuma energia pamantului si a naturii, noi muncim iar voi risipiti precum tiganii cu cortul.Pe unde atingeti lasati mizerie si haos.Aici vrei tu sa ajungem la haos? te ai gandit ma la familii, la copii, la pace? scrie mai  nea caisa mai bine de prapaditii din africa! pe aia de ce nu i baga in seama tacto putin? sa le dea de mancare sa le dea din tehnologia lui vestita sa traiasca si ei mai bine, chestii de astea, in desert, instalatii sa le iasa apa din nisip, sa le ridice case si sa devina cu adevarat un tatuc venerat, caci are bani dar n are liniste omu si tot se repede pe la alte natii, ca n are ce face, inventeaza monstri…asta faci tu bai nea caisa, inventezi monstri.si tu.asa ca ia de aici de la un roman simplu, fara partide, fara altceva, daca vrea sa creada mintea aia ta de caisa, deci  ia de aicihai sictir.

  3. un cititor
    # iunie 17, 2015 at 1:43 pm

    Limbajul din articol este inacceptabil. Daca veti copia presa din Romania, atunci veti ajunge la aceeasi lipsa de credibilitate.

  4. Terente
    # iunie 17, 2015 at 4:15 pm

    Sex anal practică soţiile şi fiicele voastre. Atunci când voi sunteţi ocupaţi cu geopolitica, cu rosturile lumii şi alte chestii din astea, grele. Asta când nu se consolează cu câinii familiei, cum a scris Oleg Kalugin…

  5. # iunie 17, 2015 at 7:57 pm

    Articol foarte bun,pentru cine are urechi si oleaca de scoala… In rest comentatorii scriu de la baza piramidei trofice ))))

    • un cititor
      # iunie 19, 2015 at 1:41 pm

      Articolul nu este bun pentru ca ideile (unele interesante) sunt umbrite de limbajul vulgar folosit. Probabil autorul a vrut sa fie ”percutant”. Proasta decizie! Calitatea si vulagaritatea se exclud reciproc. Daca veti copia presa din Romania, veti sfarsi in acelasi penibil.

    • nicu
      # iunie 20, 2015 at 12:36 pm

      Asa este,corect!

    • boris
      # august 30, 2015 at 2:42 pm

      Niste gunoaie..

      • boris
        # august 30, 2015 at 2:45 pm

        Ma refer la aia care comenteaza urat – nu inteleg de ce mai sunteti pe acest site. Articolul prezinta doar realitatea din romania

  6. Viktor
    # iulie 31, 2015 at 6:26 pm

    Pe aici scriu si slugoi iohannisti – din aia care „au votat” cu el, de aia de si-au „luat tara inapoi”?

Leave a Reply

XSLT Plugin by Leo Jiang