8:20 am - luni august 21, 2017

Câteodată trebuie să lupţi pentru pace

6492 Viewed admin 31 responds
novorossia-1024x682

Pentru a înţelege mai bine acest articol, trebuie să înţelegem că este necesar, câteodată, să porneşti un război pentru a evita altul mai mare. Acest adevăr a fost confirmat în Crimea unde, mulţumită rezistenţei populaţiei şi a implicării Rusiei prin „omuleţii verzi şi prietenoşi”, pacea a fost obţinută, în contrast cu Novorossia, unde lipsa de acţiune a dus la la războiul din Donbass şi la ocuparea restului Novorossiei de nazişti. Chiar dacă acest articol pare a fi un îndemn la război, de fapt este o propunere despre modul în care poate fi câştigată pacea şi libertatea pentru mai mult de 20 de milioane de oameni.

Planul Tretiakov” poate fi folosit ca un exemplu:

1. Rusia declară că etnicii ruşi sunt cea mai separată naţiune a Europei, iar între graniţele Ucrainei din 1991 trăiesc 20 de milioane de ruşi care acum sunt în pericol.

2. Rusia acuză formal regimul de la Kiev de genocid împotriva etnicilor ruşi şi a altor naţionalităţi care nu recunosc legitimitatea regimului nazist de la Kiev.

3. În eventualitatea eşecului unei recunoaşteri internaţionale a genocidului din zonele de est ale Ucrainei (Novorossia), atunci…

4. Rusia califică acţiunile armate ale Poliţiei şi Armatei Novorossiei drept război de eliberare naţională.

5. Rusia recunoaşte Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk ca fiind republici independente ale Novorossiei, în timp ce restul teritoriului Novorossiei e ocupat de regimul nazist de la Kiev.

6. Rusia dă ascultare cererilor de ajutor din partea Republicilor Doneţk şi Lugansk, de protecţie a populaţiei din aceste republici în faţa ameninţărilor de exterminare şi evacuare din teritoriul istoric, şi de ajutor pentru eliberarea restului Novorossiei, de la Harkov la Odessa.

7. Rusia este gata pentru a încheia o alianţă militară cu Novorossia

8. După intrarea în această alianţă militară, Rusia nu va mai opri voluntarii ei să participe la războiul de auto-apărare a Novorossiei.

9. Rusia anunţă că orice agresiune militară împotriva Novorossiei va fi considerată o agresiune militară asupra Rusiei.

Practic, asta va însemna salvarea Crimeei dar şi a întregii Rusii.

O variantă mai bună ar fi dacă Novorossia ar primi (nu contează din partea cui) câteva zeci de avioane (şi câteva sisteme antiaeriene de tipul S-300): războiul s-ar sfârşi rapid şi aproape fără victime (pentru Novorossia). De exemplu, să zicem că Osetia de Sud (care a recunoscut Novorossia) donează sau împrumută Novorossiei o divizie aero mixtă de vânătoare şi bombardament, cu instructori cu tot. De la est de Nipru, luptătorii ar distruge tot ce zboară, în timp ce la sol, trupe specializate ar distruge toate aeroporturile inamice, bateriile de artilerie şi depozitele de muniţii. Şi războiul s-ar sfârşi iar vărsarea de sânge s-ar opri.

Bineînţeles, nimic nu se poate întâmpla fără acordul Moscovei. Dar pentru Kremlin, un astfel de scenariu ar fi cea mai pacifistă abordare a situaţiei: pe de-o parte, Kremlinul n-ar avea oficial nimic de-a face cu războiul, în afara de aprovizionarea cu arme şi muniţii atât de greu de dovedit şi care este oricum deja o practică internaţională, iar pe de altă parte Kremlinul nu ar mai fi suspectat de trădare a Novorossiei ca în prezent.

Ca o paranteză, se poate constata că cea mai bună poziţionare a unei astfel de baze aero este în Crimea. Este aproape de Novorossia, are un foarte bun sistem de apărare anti-aeriană, iar Ucraina nu poate spune că este atăcată de pe teritoriul Rusiei pentru că Kievul a anunţat deja că Crimea este teritoriu ucrainean.

Oricum, nu există nicio îndoială că, dacă Novorossia moare, Rusia va muri cu tot cu Kremlin. Dacă trădează Novorossia, nimeni în lume nu va mai respecta Rusia. Iar după Novorossia, „comunitatea internaţională” (Statele Unite şi subordonaţii săi, „independentele” state-marionetă), vor ţinti Crimea, apoi Transnistria, apoi Abhazia, Osetia de Sud, Kurilele… De aceea Kremlinul este obligat să sprijine cu toate forţele Novorossia: pentru a-şi asigura propria supravieţuire!

Dacă Novorossia nu rezistă, atunci vestul va porni un război mult mai mare, pentru Crimea, Ucraina şi Rusia, cu implicarea graduală a unor terţe state. Existenţa Novorossiei protejează Crimea, Rusia (şi Ucraina) de un răboi total. De aceea, Rusia trebuie să sprijine Novorossia cu arme şi instructori până la victorie.

Nicholas Nicholaides

Provident Romania
Don't miss the stories followReCunoaste adevarul! and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
foto 1

Rusia, Siria și Turcia s-au înțeles asupra operațiilor comune în Siria

Related posts
31 Responses to “Câteodată trebuie să lupţi pentru pace”
  1. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 11:09 am

    „Etnicii rusi sunt cea mai separata natiune a Europei”. Deci calaul Stalin deporteaza populatia locala din teritoriile ocupate aducand etnici rusi iar botoxatul Putin vrea sa reocupe aceste teritorii pentru a-i proteja pe rusi!!!. Gandire tipic schizofrenica. „Regimul nazist de la Kiev”–la Kiev e un regim patriotic ce a rezultat in urma nemultumirii populare fata de cizma ruseasca. „Rusia sa atace Ucraina din Crimea…iar Ucraina nu poate spune ca este atacata de pe teritoriul Rusiei pentru ca Kievul a anuntat deja ca Crimea este teritoriu ucrainean” Sa te crucesti sau sa razi de cat de tampit e regimul Putin.Asa s-a crucit Occidentul si la ascensiunea lui Hitler si ce a urmat…

  2. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 3:41 pm

    Statele unite ale americii sunt  exact acelasi lucru cum era si uniunea sovietica ,sau cum se incearca acum o revenire cu uniunea statelor independente ,o uniune doar comerciala ,in care nu e vorba de centralizarea excesiva de tip imperial al statelor unite !! Dupa criza fara precedent creata de Gorbaciov care a urmarit prabushirea intregului imperiu sovietic ,fiind agentul imperiului rican ,cateva state dominate la nivel de conducere de o pleada de cadre corupte si avide de bani occidentali ,au hotarat ruperea unor ample teritorii care s-au declarat independente !! Saracia lucie ,creata artificial de imperiul malefic rican si statele satelit sau coloniile lor ,pentru ca „RAZBOIUL RECE’ acest scop l-a avut ,de fapt si embargourile asupra Irakului lui Sadam ,toate sanctiunile asa zis „internationale” ,situatia si din Iranul de azi,siria ,coreea de nord,cuba venezuela  etc ,asta urmaresc ,fragezirea si slabirea statelor respective de imperiul rapace si criminal ,cum e chiar in momentul de fatza sanctiunile contra rusiei ,intr-un mod turbat si ilegal puse in practica de imperiul malefic rican ,deci cetatenii respectivi ca orice cetatean al planetei doreau doar o viatza ceva mai buna ,si asa au fost usor mintiti de nomenclatura fosta comunista,sovietica ,corupta ,sa obteze pentru „INDEPENDENTZA” care era doar o forma mincinoasa si doar o etapa de trecere la tratutul de colonie a imperiului malefic rican !! Insa nici dupa zeci de ani de la respectivele evenimente ,fostii cetateni sovietici nu au vazut mult promisa bunastare ci distrugerea sistematica a respectivelor sperantze de mai bine sub spectrul ocupatiei teritoriale a marelui imperiu colonialist rican ,si contunuarea raptului teritorial in zonele rusesti traditzionale cu binecunoscuta minciuna satanica a raspandirii „DEMOCRATIEI” !!

  3. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 4:03 pm

    Am fost martori la toate zvarcolirile diavolului in ukraina !! Toate manifestarile portocaliilor ,fortze subversive finantate vartos de CIA ,cu asistenta complecta si calificata din partea lor !! Intr-un teritoriu cu cetateni majoritatea rusi ,cu toate ca o parte au fost mintiti cu iluzia prosperitatii venite din occidentul „darnic si uman” ,alegerile erau mereu castigate de rusi ,nu de rusofoni sau rusofili cum sa mintit porceste ,pen’ca rusii au fost si sunt majoritari in ukraina !! Insa oligarhii ramasi din vremea sovietelor socialiste cum era si Ianukovici erau coruptzi si lacomi ,si cu toate ca erau rusi si simteau ruseste ,le suradea si bogatzia occidentului ,cum a fost si este si in celelalte state fost sovietice ,unele asa zis independente ,unele chiar in uniunea statelor independente !! O conducere separata a oligarhilor corupti a vrut mereu in doua barci ,ca sa aibe beneficii si de la rusi ,dar si de la europa sau imperiul malefic rican, care-i curta cu foarte mare insistentza !! Astfel intr-o basculare din asta enervanta dupa eshecul imperiului malefic rican din gruzia ,unde provocarile omului CIA ,Mihail Saakasvili,au fost curmate pe cale armata ,si dupa ce insurectia islamista din caucaz in care ricanii au bagat sute de miliarde de dolari a esuat si aia lamentabil ,CIA si-a pierdut rabdarea cu Ianukovici care-i tragea in piept in egala masura atat pe Putin cat si pe ricani ,dorind beneficii moka de la amandoi,si au trantit la Kiev o lovitura de stat clasica pe care Nullan a si recunoscut-o pe fatza si a zis pana si pretzul platit functionarilor corupti si marionetelor lor pentru a prelua puterea ilegal in ukraina !! Pana aici lucrurile sunt clare ca lumina zilei !! De fapt stilul ricanilor e inconfundabil ,asa au facut si in bantunistanu’ mioritic ,si cam peste tot in „n” cazuri ,ca sa nu enumar decat „primaverile arabe” dar exemplele sunt mult mai multe !!

  4. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 4:19 pm

    Ok !! Eu zic ca normal era ca rusii sa stie de planurile ricanilor ,(nu cred ca nu stiau) si in secunda urmatoare sa fi intervenit cu trupe speciale ca sa le zadarniceasca planul ricanilor ,sau cel putin sa fi facut ca in gruzia ,unde nici macar acolo nu au dus pana la capat ce au inceput ,facand concesii criminalilor ricani ,stiind bine ca satanicii niciodata nu se tin de cuvant !! Pe de alta parte,in ukraina ,ricanii urmareau in primul rand o lovitura imensa de imagine data rusiei prin care sa-i arate ca o fortza invadatoare ,criminala ,care ucide oameni nevinovati !! Tactic rusia a gresit ,pen’ca si in cazul acesta in care ei au privit de pe tusha pogromul fortzelor naziste din ukropia ,asupra populatiilor din est ,fara sa se amestece militar ca stat sa-si apere cetatenii ,minciunile si dezinformarile au curs si marea mashinarie de dezinformare media tot asa ia scos cum au preconizat din start ,ca o fortza invadatoare care ucide civilii !! Sa creat o realitate paralela mincinoasa ,inexistenta in viatza reala !!  Pragmatic ,trebuia intervenit ,dar cu mult inainte ca lucrurile sa degenereze sub provocarile meseriashe gandite la fix de angajatzii CIA !! Poate nici rusia in cazul ei in particular ,la acea ora nu era pregatita !! Se poate si asta ,deoarece alaturi de un spionaj foarte evoluat ,institutzii de infiltrare specializate in lovituri de stat, duse foarte mult intr-un spatiu voalat si imperceptibil ,statele unite ale americii dispun si de un imens aparat de dezinformare si manipulare ,la care putzine tzari de pe planeta ,doar cateva la numar poate,pot sa-i reziste… la limita !!

  5. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 4:39 pm

    In ultima secunda au reusit sa salveze Crimeea  ,in secunda in care imperiul rican se si vedea deja la cea mai mare victorie dupa prabushirea dominatiei ruse in europa de est si trecerea intregii europe in panoplia tzarilor colonii ricane !! Capturarea celei mai mari baze militare maritime rusesti ar fi cantarit cat o capitulare a rusiei ,pierderea apararii sudului rusiei ,restul predarii ramanand doar o formalitate !! Putin atunci a avut de luat o hotarare foarte grea ,pentru ca stia ca lovitura acea peste nasul de sconcs al ricanilor ii va durea foarte mult timp si rezultatul va fi un conflict generalizat cu toate mijloacele ,inclusiv militare !! Atunci a urmat atacarea Siriei !! Un alt episod in care Putin avea de luat o hotarare si mai grea !! Siria a fost atacata special pentru ca imaginea rusiei si resursele ei sa fie tocate !! Putin a intrat in ecuatie foarte tarziu !! Presupun ca a studiat situatia pe toate fatzetele !! Era bine daca intra de la inceput ,era bine daca sarea si in apararea lui Gadafi pentru ca nu mai venea randul siriei !! Era bine daca se situa de partea lui Sadam la inceputul genocidului,a holocaustului rican foarte scarbos asupra poporului Irakian pen’ca nu mai venea randul libiei ,dar erau indeplinite clar premizele celui de-al treilea razboi mondial !! Vad discutzii aruncate asa ca dezinformare in presa mincinoasa ricaneasca ,ca cica ricanii si Israelul o coc sa atace Iranul ,aparute acum cand o fregata ricana a tras in aer cica,”un foc de avertisment” in stramtoarea Ormuz !! Bine !! Provocari sunt la foc automat !! Certitudine e si faptul ca ricanii au nevoie de razboi pernanent pen’ca asta sunt ei ,satanicii ,neste criminali scarbosi ,dar eu cred ca rusia si china incep sa se profileze ca o contrapondere foarte serioasa ,si ca vremurile criminalilor ricani si israelieni incep sa apuna !!

  6. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 4:49 pm

    Nu cred ca cineva intreg la cap se mai poate indoi de apartenentza ukrainei la marele popor rus !! Discutzii in afara tratatelor internatzionale pot exista asupra teritoriilor avute odata de polonia,romania sau ungaria ,dar deja intram in sfera revizionismului ,exact ca si in cazul asa zisei „uniri” cu republica socialista sovietica noldova !! Se deschide cutia Pandorei,pentru ca asta fac ricanii in nebunia lor ,deja intram pe topoganul imprevizibil al celui de-a treia conflagratzii mondiale !! Rusia a fost atacata ,teritoriile lor au fost invadate deja brutal ,ei au dreptul efectiv sa inceapa ostilitatzile impotriva fortzelor invadatoare oricand !! Si sunt convins ca ele vor incepe… din pacate !! Si va fi o mare tragedie a civilizatiei actuale ,a asa zisei „civilizatzii” decazute si denaturate care poarta amprenta imorala satanica a imperiului malefic si criminal rican !!

  7. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 4:54 pm

    Sintetizand polologhia kaghebeilor,Occidentul vine cu democratia,Rusia cu armata.Ghici Ivane cine e diavolul!!.In Ucraina au avut loc alegeri libere(fara pistol rusesc la tampla).De ce nu au castigat fortele proruse? Interesele voastre imperialiste le cunoastem.Popoarele in viziunea voastra au un cuvant de spus? Cine sa va urmeze de bunavoie cand voi aduceti saracie,dictatura,ingradirea libertatilor cetatenesti,ingradirea libertatii de exprimare(vedeti ca sunt bland cu voi si nu spun ca impuscati ziaristele in cap,ziua si oponentii politici linga zidul Kremlinului,iar puscariile le aveti pline cu oponenti politici).Voi macar realizati cat de anacronici(folosesc un eufemism!) sunteti cu un parlament fara nici un membru al opozitiei? 

  8. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 6:58 pm

    BOAHAHAHAHAHAHA !!! O Da !!! „Occidentul vine cu democratia” Si unde anume sa intamplat asta ?? Poate in Irak ?? Poate in Afganistan ?? Poate in Siria ?? Incercari prin Egipt cu zeci de mii de morti ?? In Turcia ultima traznaie a urecheatului negru napadit de mushte ?? Acolo e un delir …”frate” !!  In siria jumatate de milion de mortzi ?? In libia cam tot pe atat !! Ca de Irak ce sa mai vorbim ,…milionu ‘ si inca un milion in …Afganistan ?? Toti mortzii astia sunt supermultumiti de DEMONCRATIA ricana ,nici o …reclamatie !! Si binenteles nu cu „armata” ,numai rusia e cu….”armata” !! Astia marii DEMONCRATI galactici cu poravioanele cu baze militare fara numar ,cu hoarde de mercenari si terorisci inventati ,nu….”fratzie” ?? Mai ghine du-te tu in mata de cacat mincinos ce esti !! E bine ??

  9. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 7:14 pm

    Bai scarbe kaghebiste,cine a democratizat Europa? Rusia sau America? Dar Cehia,Slovacia,Polonia,Ungaria,Romania,Bulgaria,Estonia,Letonia,Lituania scoase de sub dictatura imputita rusa? Unde dati voi exemple ar fi reusit americanii,dar v-ati amestecat voi,ce imputiti pamantul pe unde treceti!.Sa va mai insir tarile cu care va invecinati si pe care le controlati prin mici dictatori,copii ale botoxatului?

    • .ro
      # ianuarie 10, 2017 at 7:29 pm

      Ce regimuri ati instalat,Jigodii kaghebiste in Azerbaidjan,Belarus,Kazahstan,Kargastan,Tadjikistan,Turkmenistan,Uzbekistan? Vreti sa stam nepasatori sa veniti cu jegul vostru asupra noastra?

    • SaakasBilly
      # ianuarie 10, 2017 at 7:32 pm

      Europa era o democratie mult inainte de america !! Cand sa nascut conceptul de DEMOCRATIE in grecia antica ,nici nu se stia ca exista continentul american !! Esti prost ca noaptea si vorbesti prostii !! Iar in China a fost o societate foarte avansata in civilizatie inca pe vremea cand europenii deabia incepeau sa coboare din pomi !! Ricanii sunt neste inculti pulifrici ,fatalai si obeji !!

      • SaakasBilly
        # ianuarie 10, 2017 at 7:33 pm

        Iar tu esti pasaruica care-i toaletezi in interiorul anusului !! Scarbosule !!

  10. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 7:26 pm

    „In Ucraina au avut loc alegeri libere”––Interesant e ca nimeni nu vorbeste de „DEMOCRATIE” cand aminteste de Ukropia !! De fapt „democratia” nu sa nascut niciodata dintr-o lovitura de stat !! Dictatura din sistem democratic si alegeri libere ,sa mai vazut ,dar „democratie ” aparuta dupa cu o  lovitura de stat ,inca nu sa vazut !! Marionetele ricanilor,primul lucru care l-au facut ,au interzis limba rusa in ukropia in momentul in care rusii erau majoritari !! A urmat interzicerea posturilor de televiziune ,a simbolurilor rusesti ,ca recent sa fie interzise cartile rusesti !! Doar nazistii nemti ardeau cartile in pietze publice cum o fac acum nazistii ukrani !! Nu exista nici macar o opozitie rusa ,pentru ca sunt batuti salbatic pana si cei care vorbesc ruseste in spatiul public !! Au fost si pogroame pe tema asta !! De fapt asa ceva este si asa zisul „razboi civil ” din estul ukrainei impotriva etnicilor rusi,a propriei lor populatzii  !! Poti fireste sa-i spui nazismului si DEMONCRATIE ,si Cesculete zicea ca delirul megalolan a lui e „democratie ” !! La urma urmei nici nu poate fi vorba de „alegeri libere” in teroare , cu politicieni batuti ,aruncati in tomberon,cu ambasada rusiei mereu incendiata ,si vot la care nu participa toata lumea !! Daca la nazistii Ukropi e „democratie” si „alegeri libere” atunci si Hicler era democrat ,si chiar a acces la putere prin alegeri libere si corecte !! A fost ales de popor si iubit de popor intr-o proportie covarsitoare !! Sustinerea insa a oligarhului  Porcoscenko chiar si de proprii lui nazisti se apropie vertiginos de zero ,dar  ricanii nu au o alta marioneta de incredere !!  Ukropia e o dictatura bananiera de genul pe care-l monteaza imperiul malefic rican in toate coloniile ,si sunt zeci de exemple !! E buna insa de jecmanit si de lansat provocari porcesti la granitele rusiei !!

  11. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 7:37 pm

    Scarbe kaghebiste,in Ucraina traiesc ucraineni,77,8%, rusi 17,3%,romani 8%,polonezi,tatari etc.Mincati si voi cu polonicul,nu cu galeata.

  12. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 7:49 pm

    Ha ! Ha ! Ha ! Ha !  Pai aia 77,8% Ukropi sunt tot rusi sconcsule imputzit ,dar daca-i omoara si baga in pushcarii ricanii  ce sa zica ?? E ca si cu moldovenii care daca zic ca sunt rumani primesc cetatenie si pleaca la lucru in ghermania merkaloaiei sau sa-shi vanda nevoasta la arabi sa faca un ban !! Daca zic ca-s moldoveni ,pai pot sa traga de foame si frig pe coclauri prin moldova !! Intelegi shmecheria ?? Le da nemtzaroii lu’ Merkeloaia drumu’ si la astia la afaceri cu arabii ,da’ numa’ la ukrani ,pai cine e prost sa se declare rus ?? Poate doar aia care oricum deja lucra in rusia si sunt mai in varsta sau nu le plac aventurile !! Uite cu cetatenia maghiara ,cica mai multi romani si-au facut cetatenie ca etnici unguri ,si automat bajti ,au plecat in ricania…la afaceri !! Pai ??? Esti tampit ,sau numai faci pa’ prostu’ ?? In ukropia majoritari sunt rusii  ,stai linistit…nu te agita !!

  13. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 8:05 pm

    Deci voi rusii sunteti un fel de pielea pulii,va declarati dupa cum va intra mai bine pe gat? Atunci sugeti-o in liniste!!

  14. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 8:11 pm

    Pentagonul a testat recent cu succes un ‘roi’ de 103 mici drone : http://www.stiripesurse.ro/pentagonul-a-testat-recent-cu-succes-un-roi-de-103-mici-drone_1173010.html

  15. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 8:14 pm

    Nu se aude nimic de musca rambo  Kazara !!!! Limbricul de cacat rumanesc e testat mereu pe forumul asta dar are neuronu’ puscat ,si in afara de mirosul pestilential …ninica !!

  16. SaakasBilly
    # ianuarie 10, 2017 at 8:19 pm

    Dom ‘ Pulifrici .ro ,fatalau.ro cretinozoid.ro ,nu trebe sa disperi ,nu vei fi niciodata singur ,specia cu un singur neuron beteag e foarte razpandita pe tera : http://www.stiripesurse.ro/coreea-de-sud-pregateste-un-comando-pentru-lichidarea-lui-kim-jong-un_1172876.html

  17. .ro
    # ianuarie 10, 2017 at 8:30 pm

    La voi asasinatele politice sunt politica de stat,asa idioti sunteti sa deschideti subiectul? E zi in care Putin sa nu aprobe cate un asasinat?

    • SaakasBilly
      # ianuarie 11, 2017 at 6:42 pm

      „La Voi ” asasinatu’ neuronilor e „politica de stat”  ??? Ai unu’ singur si acela bolnavior !! Tu vorbesti pa nas ,esti tampit si cretin !! In capu’ tau e doar propaganda mincinoasa ricana ,aireli de nazist bolnav la cap !! In schimb eu vorbesc de declaratii ale respectivilor,dau si sursa exacta ca sa poti verifica !! Chiar si Osama bin Obama a declarat cu guritza lui ca a aprobat de „n” ori asasinate naziste cu drone,asupra a sute de civili nevinovati, asasinati fara judecata ,in 90% din cazuri din ….confuzie !! Astea sunt adevaratele crime impotriva umanitatii ,nu aiurelile si minciunile tale sfruntate ,de oaie cacacioasa si bleaga !!

  18. M_D_L
    # ianuarie 11, 2017 at 3:18 am

    Vorba lui George Orwell. de organizarea razboaielor trebuie sa se ocupe Ministerul Pacii.   https://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/1984_romana.pdf   Rusii sa nu-i piada din vedere pe inamicii interni, aia care dupa ce au bagat comunismul si au omorat zeci de milioane de rusi, au hotarat sa-l dea jos si sa sparga imperiul in bucati.

  19. SaakasBilly
    # ianuarie 11, 2017 at 6:45 pm

    Traiesti in trecut taica !! Mult in trecut !! Dezinformezi si minti dand impresia de cioflengar senil si neinformat !! Cred ca esti tot SULICA.RO

    • M_D_L
      # ianuarie 15, 2017 at 7:44 am

      KakatBilly, cu cine te certi p-acilea ?

  20. # ianuarie 12, 2017 at 3:11 am

    Aprox 200 de zile pina la WW3 .Bucurati va de ultimile zile de pace impreuna cu cei dragi.Anul viitor pe vremea asta , ni se va parea ca am trait un vis frumos pina in iulie 2017 . Lumea se va schimba ireversibil , INimaginabil …asta vor simti supravietuitorii !

    • M_D_L
      # ianuarie 12, 2017 at 7:52 am

      Nu vad care ar fi logica la declansarea ww3, din moment ce atat SUA, cat si Rusia, vor suferi daune catastrofale si 90% din populatie va pieri. Au americanii arme total noi (cu antimaterie, laser gama pe orbita satelitilor, etc), cu care sa-i trosneasca pe rusi fara riscuri mari pentru ei ? Cei care conduc SUA sunt ca fanaticii din ISIS, vor sa se arunce in aer cu termonuclearele la centura ?

  21. Dragos
    # ianuarie 17, 2017 at 10:11 am

    SUA este în declin accentuat și sunt semne clare. Economia o să se prăbușească și împreună cu ea tot sistemul capitalist. Timpul nu iartă.

  22. M_D_L
    # ianuarie 17, 2017 at 12:37 pm

    Americanii vor dezarmarea nucleara a Rusiei. Vor tratative de reducere a potentialului nuclear al Rusiei, ca sa renunte la sanctiunile economice. Nu cred ca il vor putea prosti pe Putin, cum au facut cu prostanacul Medveev.

  23. Flx Brt
    # februarie 21, 2017 at 3:19 pm

    „Imperialist americanSa-ti cada bomba in ocean…..Dar si pacea bomba areSi inca una foarte mare”(Amintiri cu poezii din vremea prieteniei romino-sovietice)

  24. George Nationalistul
    # martie 22, 2017 at 4:07 am

    Sakasbilly are dreptate.Des regimul de la Kiev e unul nationalist,si indreptatit sa existe,la fel ca orice altul din orice alta tara,insa din pacate,la fel ca si lupta natonalista a noastra idin 1989,a fost deturnat de BOLSEVICII AMERICANI si deja si-au implantat plozii de bogatasi in functii cheie.Nu e un regim PUR NATIONALIST ca si cel a lui Hitler,e infestat  de BOLSEVICII AMERICANI si asta e problema.Cat despre Rusii,nu pot sa pretinda nimic.Sunt PE TERITORIUL ALTEI TARI,daca nu-ti convine,nu ai decat sa pleci,nu poti pretinde separarea lui,cu atat mai mult alipirea la tara mama,iar international nu poate fi recunoscut,desi mizerabilii americani au CREAT si recunoscut separatismul in KOSOVO.

Trackbacks/Pingbacks
  1. Russiatoday.ro: Este necesar, câteodată, să porneşti un război pentru a evita altul mai mare | Pro Politica - februarie 9, 2017

    […] Am promis un  material halucinant care face predictii ciudate, materialul fiina apărut aici: http://news.russiatoday.ro/cateodata-trebuie-sa-lupti-pentru-pace/ […]

Leave a Reply to .ro

XSLT Plugin by Leo Jiang