6:54 am - duminică iunie 25, 2017

Jirinovski: Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României

17662 Viewed Doru Popescu 19 responds
jirinovski

Liderul partidului liberal-democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, consideră că Ucraina trebuie să cedeze teritoriile străine pe care aceasta le-a obținut. Același exemplu trebuie să fie urmat și de Federația Rusă, notează echo.msk.ru.

„Lvov, Vinița, Hmelnițki, Jitomir, Kiev cu 30 de milioane de locuitori sunt teritoriile Ucrainei. Dar sud-estul Ucrainei, cu 15 mln de locuitori, de la Harkov până la Odesa, inclusiv Transnistria, sunt parte a Federației Ruse. Regiunile vestice al Ucrainei, deținute anterior, de Ungaria, România ar trebui să fie cedate înapoi”, a declarat Jirinovski.

Liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR) susține că Transcarpatia este Ungaria, teritoriul Ungariei.

„În componența României au intrat mereu Bucovina și Basarabia. Trebuie înapoiate. Rusia le-a luat de la Hitler înainte de război pentru a opri în acest fel trupele germane mai departe de hotarele țării. Dacă germanii nu ar fi avansat spre est, noi nu am fi luat acest pământ și am fi avut Polonia cea mare, Ungaria mare și România mare. Prin urmare, este necesar să cedăm înapoi ce le aparține românilor, ungurilor și polonezilor”, a conchis Jirinovski.

Provident Romania
Don't miss the stories followReCunoaste adevarul! and let's be smart!
Loading...
5/5 - 3
You need login to vote.
portavion

Rusia relansează competiția rachetă-portavion

yak

Avionul rusesc YAK-130 în Siria ?

Related posts
19 Responses to “Jirinovski: Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României”
  1. Kamil
    # aprilie 17, 2016 at 4:14 am

    Individul asta ori e beat, ori e super beat

    • # aprilie 20, 2016 at 12:28 pm

      JIRI” nu este beat de loc . Stie prea bine ce spune si cu ce scop. Anume intentia de a ceda teritorii se inscrie in politica de construire a EURASIE .Adica va dam teritoriile inapoi dar ” subscrieti” la EURASIA ( si va deziceti de NATO & U.E.). Tradus suna cam asa : va dam teritoriile inapoi  pt ca oricum tot ale NOASTRE vor fi dupa ce intrati in EURASIA . Se fac unele demersuri sa cedeze la Japonezi ins. KURILE , tot in acest context/pretext ca japonezi  in schimb sa iasa de sub zona de influenta USA si sa „alipeasca” la EURASIA. Suna f tentant !!!   oare chiar asa sa fie ? Sunt sceptic & neutru in privinta ambelor optiuni (euroatlantism vs euroasianism….evident „aceasi Marie cu alta palarie”). Presupun ca viitorul post  W W 3  va fi  cu mult peste imaginatia si calculele noastre .  Este de asteptat (post  W W 3) sa se reconstituie unele monarhii europene , dar pe o baza total diferita social/economic/religios/moral/politic etc…fata de ce s a cunoscut in istorie pina acum ! 

      • Kamil
        # aprilie 21, 2016 at 2:24 pm

        Liviule dupa ww3 omenirea va mai exista ?!!! Eu cred ca va exista doar in zonele unde nu se folosesc arme neconventionale.

        • # aprilie 22, 2016 at 8:36 am

          Eu contez foarte mult  pe mila si intelepciunea lui Dumnezeu in acest sens . Dupa mintea mea , tarile sarace & F sarace ,  din emisfera sudica nu vor fi afectate .Asa incat ” cei din urma vor fi cei dintai „

          • Andrei
            # mai 5, 2016 at 12:27 am

            Daca citim profetiile legate de Romania, Rusia, Ungaria, intelegem ceva de genul:- Ungaria va incerca sa creeze o exclava si sa acapareze Ardealul.- Rusia+Ungaria+Bulgaria ne vor invada in noaptea/dimineata zilei cand se va vota legea pentru inversatii care fac copii in colon si esofag.- Soarta lor va fi crunta, Ungaria va disparea de pe harta in urma bombardamentelor(NATO ?).- Bucurestiul va fi distrus de un cutremur sau bombardament, reconstruit ca o capitala spiritual-culturala.- Romania va fi un pol de stabilitate dupa WW3 ajutand Germania si restul Europei. Se va reintregi si chiar alte zone se vor alipi.- Rusia va ceda Basarabia si se va face unirea.- Turcia va fi distrusa, 1/3 vor muri, 1/3 vor fugi, zone importante, cum ar fi Constantinopolul, vor fi redate Greciei.- China si Japonia vor lua Siberia pana la Urali.- Calugarii de pe muntele Athos vor pleca din fata delegatiei feminine trimisa de Europa catre o insula.- 1/3 din populatia lumii va muri, 1/3 vor fi afectati.- Mare parte din lume va deveni crestina, chiar si 1/3 din Israel.- SUA va fi grav afectata.Sunt multe de spus si adunate din diferite surse, o expunere cronologica este greu de realizat.Vom vedea cate se vor adeveri, totusi unele par deja planificate si logice.

  2. Dan
    # aprilie 17, 2016 at 8:34 am

    De acord cu Jirinovski, daca el spune asta… Dar aceasta reunire n-are sens decat intr-o alianta de suflet a poporului roman cu Rusia si cu poporul rus. Noi romanii am fost impnisi timp de secole de propaganda interesata a puterilor europene si occidentale sa ignoram legaturile istorice si de sange cu slavii. „Suntem latini” e o lozinca care are o oarecare relevanta in ceea ce priveste limba, dar nu e adevarata sub aspect genetic. In plus, limba romana a fost enorm de mult latinizata prin importurile lingvistice din limba franceza in sec. XIX si XX. Daca limba romana s-ar fi dezvoltat de la sine, fara importuri lingvistice masive si directionate spre Franta, ea ar fi aratat aproape ca o limba slava. 

    • Emilian
      # aprilie 19, 2016 at 7:24 am

      Daca esti roman atunci esti mai prost ca limba rusa !!

  3. ...escu
    # aprilie 17, 2016 at 9:34 am

    Bineinteles ca e beat,ai vazut rus treaz? Iar cand e treaz e doar un clovn ca si voi.

  4. BOGDAN UK
    # aprilie 17, 2016 at 9:48 am

    Kamil am mai spus si ma repet. ..Tu n ai fost procreat din dragoste. .esti rezultatul fecundarii in urma unui  viol in grup, fecundare realizata pe cale orala/anala, aici mai avem de desbatut/clarificat situatia ta.Cine  sa l mai creada pe aceasta lepra de Jirinovschi? ??Asta cel putin spune  adevarul. ..tarziu dar oricum nu ne incalzeste  cu nimic. Dar tu….saracule si tristul partzar fomist poponaut esti paralel total. Cred  totusi  ca tu ai fost  facut din Laba. …

    • Kamil
      # aprilie 17, 2016 at 6:01 pm

      @Bogdan UK si @escu… luati-va de mana si plimbati-va fratilor , si luati-va si copilul cu voi (@antonescu)

  5. vasile dumitru
    # aprilie 17, 2016 at 11:39 am

    decat in nato dar fara basarabia si Bucovina,mai bine romania mare,libera si neatarnata.nealiniata la aliante belicoase.

    • cititor
      # aprilie 17, 2016 at 3:28 pm

      De acord, cu toate ca sunt foarte putine sanse pentru unire.

  6. ...escu
    # aprilie 17, 2016 at 7:35 pm

    Kamil,intindeti voi hora kaghebistilor,in mijloc cu Jirinovski si Rogozin.

  7. EMIL
    # aprilie 18, 2016 at 6:24 am

    d-l doctor in filozofie Jirinovski cand spune anumite adevaruri,deranjeaza pe multi care nu au toate tiglele pe casa. / si in 2014  a trimis  Poloniei,Ungariei si Romaniei scrisori oficiale prin care propunea divizarea vestului Ukraineiîntre vecinii ei din acea parte. Propunerile lui au fost ignorate sau respinse ca fiind absurde deoarece politica usa cerea sacrificii acestor colonii./si la noi ,d-l Vadim a fost spurcat de catre toti pigmeii si aurolacii, desi mai tot timpul a avut dreptate.Asta este soarta unor patrioti adevarati in aceasta lume:esti considerat nebun daca nu furi si nu tradezi.

  8. Antonescu
    # aprilie 19, 2016 at 6:22 am

    Kamil sa fie sa-ti degust coliva dupa ce vei fi judecat pentru tradare

    • Kamil
      # aprilie 19, 2016 at 2:40 pm

      Eu iti dau sa imi dezgusti altceva, are proteine, fibre si e fara conservanti…..

  9. Evreu negru din Siberia
    # aprilie 20, 2016 at 8:07 am

      ” VIN ACASA DE APRIL  /    MII DE RINDUNICI !       /    IN APRIL,IN APRIL        /    S-A NASCUT ILICI ! „

    • # aprilie 20, 2016 at 12:56 pm

      s a nascut o STEA ;evreu negru din siberia;(INCA) un poet in tzara mea ; plina de poeti deja; asta i concentratia maxima de „secretii” poetice stoarsa din micro creierul mic din posesiunea subsemnatului ; rog nu pretindeti mai mult intru in colaps total  si cu ultimul neuron ramas in viatza pe care l tzin in captivitatea :)

Trackbacks/Pingbacks
  1. Jirinovski: Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României | www.giurgiuonline.com - aprilie 17, 2016

    […] Sursa: news.russiatoday.ro Articol sursa: Jirinovski: Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României […]

Leave a Reply to liviu

XSLT Plugin by Leo Jiang