8:24 am - luni august 21, 2017

Putin: Rusia se vede obligată să ia măsuri de răspuns la agresivitatea NATO

6037 Viewed Doru Popescu 115 responds
putin duma

„NATO își intensifică retorica agresivă și își consolidează acțiunile agresive în apropierea frontierelor noastre. În aceste condiții, ne vedem obligați să acordăm o atenție specială activităților legate de întărirea capacității de apărare a țării noastre”, a spus preşedintele Putin azi, într-o reuniune plenară a Dumei de Stat.

Rusia este deschisă unei discuții despre un nou sistem de securitate colectivă în lume, fără blocuri militare, a spus șeful statului rus în același discurs, remarcând că Occidentul nu percepe în mod pozitiv o astfel de inițiativă.

„Este necesar să fie creat un sistem modern de securitate colectivă, fără blocuri, egal pentru toate statele”, a pledat Putin, reiterând că Rusia este deschisă pentru a discuta acest subiect.

Potrivit liderului rus, principala amenințare la adresa securității internaționale este la ora actuală terorismul, iar comunitatea internațională trebuie să-și consolideze eforturile și să evite greșelile din trecut, inclusiv lipsa de unitate și diferențele ideologice.

Așa cum a fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Moscova nu vede astăzi un răspuns pozitiv din partea partenerilor săi, a afirmat Putin. Rusia comemorează azi 75 de ani de la invazia nazistă din 22 iunie 1941.

Provident Romania
Don't miss the stories followReCunoaste adevarul! and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
nave militare marea neagra

Bulgaria nu va participa la inițiativa României privind o flotă NATO la Marea Neagră

erdogan obama

De ce a devenit Erdogan anti-euroatlantist?

Related posts
115 Responses to “Putin: Rusia se vede obligată să ia măsuri de răspuns la agresivitatea NATO”
  1. opinii.ro
    # iunie 22, 2016 at 11:21 am

    „Este necesar sa fie creat un sistem modern de securitate colectiva,fara blocuri,egal ptr. toate statele” V. Putin. Ce simpatic si diabolic.Ce prazi usoare ar fi Tarile Baltice,Polonia,Romania etc.Cam ca Georgia,Moldova,Ucraina etc. Lasa-ne…………………!!!!!!!!!!!!!!!!

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 6:28 pm

      Toate cele enumerate ,si-au obtinut asa zisa „independentza ” in ideea de natiune libera ,nu de colonie a imperiului rican care sa-si aduca armatele la noua granitza a rusiei !! Acum se vede foarte clar ca asa zisa „independentza” a fost spomzorizata de imperiul malefic rican in ideea de a-si muta cu sute si mii de km bazele si lansatoarele de rachete mai aproape de inima rusiei !! Romania e un caz aparte,ea a fost independenta din 58′ si in 89′ neste vanzatori de tzara si neam ,au hotarat sa ne vanda imperiului rican !! Noi am fost independenti ,acum suntem o biata colonie folosita pentru a lansa un razboi atomic nimicitor impotriva rusilor !!Restul sunt minciuni si …dezinformari !!

  2. # iunie 22, 2016 at 12:22 pm

    De retinut !! Cand esti mort, nu stii asta – dar ii afecteaza pe ceilalti. La fel si cand esti prost.

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 11:20 am

      Explica-ne ce ai vrut sa zici. 

  3. Emilian
    # iunie 22, 2016 at 1:13 pm

    Urss NU Rusia comemoreaza astăzi 75 de ani de când i s-a dat peste bot bestiei bolşevice !! Atentie la nuante !!  Insusi domnu Vladimir a accentuat diferenta Rusia <> cccp !! Asa ca grija mare sa nu va vina vreo epurare !!  

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 6:22 pm

      „Urss NU Rusia comemoreaza astăzi 75 de ani”–ussr nu are cum „comemora astazi” deoarece a fost desfiintzata si „astazi” nu mai exista ,insa rusia care a fost partea predominanta din ussr exista ,si pot „comemora” oricare dintre partile componente ale ussr !! A fost o mare tragedie a speciei umane ,care din pacate se poate repeta oricand ,chiar si acum din cauza iresponsabilitatii unor nebuni si descreierati !!

      • M_D_L
        # iunie 23, 2016 at 8:43 am

        URSS nu mai exista din cauza tradarii khazarilor din PCUS si din KGB. Aceasta cadere a aruncat tarile din Europa de Est, care erau relativ independente din punct de vedere economic, direct in ghearele lupilor vestici. Altfel spus, s-a trecut de la „jugul de lemn, rusesc, la cel din stainless steel, occidental”. Adica ne jupoaie occidentalii, care sunt experti in jupuiala. Rusii erau neexperimentati in acest domeniu, pe ei ii interesa teritoriul acestor tari, sa aiba acces spre Vest. Sub rusi tarile din Europa de Est s-au dezvoltat, iar sub ocupatia americana au fost date inapoi cu un secol (industria distrusa din temelie).

        • Emilian
          # iunie 23, 2016 at 8:59 am

          Mai traieste Stefan gheorghiu ?? Este aceeasi „ideologie” de pe vremea lui Stalin , aia cu burghejii cei rai si bolsevicii cei buni cu jugul de lemn …. eu nu vreau domnule NICI un jug !!

          • M_D_L
            # iunie 23, 2016 at 10:58 am

            Am impresia ca esti cam prost. Chiar daca te superi, trebuia sa ti-o spun.

          • M_D_L
            # iunie 23, 2016 at 11:05 am

            Daca nu vrei jug, de ce te pui in patru labe in fata americanilor ? Era de mii de ori mai bine inainte ca sa ne-o traga americanii. Ce a ramas din industria nationala si unde vor munci copiii si nepotii nostri ? Vor trai cu aer si cu democratie (demagogie) ? Tu nu vezi ca esti cretin ?

  4. Emilian
    # iunie 22, 2016 at 1:18 pm

    „”Așa cum a fost înainte de cel de-al Doilea Război Mondial,Moscova nu vede astăzi un răspuns pozitiv din partea partenerilor săi”” …. sa nu uitam ca urss a fost stat agresor dezlantuind WW2 (a atacat Polonia …aparandu-se …) impreuna cu … partenerul Hitler !! 

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 5:51 pm

      Daca nu era „statul agresor” si „partenerul lui hicler” azi lingeati dosul hitleristilor si nu a nazistilor ricani ,pen’ca hienele ricane nu au venit in europa ca sa se lupte barbateste cu cancerul brun ,ci doar ca sa jecmaneasca invinsul si pe cei calcati de el ,apoi sa bage in sclavie cat mai mult din europa !! Voi sunteti oile care ajuta lupul sa intre in stana si sa haleasca cat mai multe oi dintre voi !! Vai ce „viteji” si „dashtapti” sunteti !!

      • Emilian
        # iunie 22, 2016 at 6:19 pm

        Fugi la mausoleu si mai dai o limba lui ulianov … asa de comemorare !! Nu stii nici istorie si nici ideologie …. sunt mai multi neonazisti in rusia decat in Ucraina si sua la un loc …. iar tu repeti aceeasi placa stalinista stricata si jegoasa pe care nici Putin nu o mai foloseste !!

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 6:56 pm

      „Fugi la mausoleu si mai dai o limba lui ulianov … asa de comemorare !!” –pai si tu poti da limbi ,inclusiv lui buci junioru’ si toata cohorta de neoliberali si neonazisti ai imperiului rican !! Nu stiu de ce esti scarbos !! O discutie civilizata e ceva care te depasheste ?? Cat despre restul ce spui tu sunt minciuni sfruntate si dezinformari sconcsoase care chiar ca le repeti ca o placa stricata !!

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 8:47 am

      Dar URSS era alta entitate statala, nu ce este Rusia acum. Iar Stalin era georgian (nu rus  – a se baga la cap !).

      • Emilian
        # iunie 23, 2016 at 9:07 am

        Va rog cititi articolul !! se spune clar : RUSIA comemoreaza…..Domnul Putin s-a delimitat de mai multe ori de URSS = bolsevism si ar trebui deci sa NU mai comemoreze asa ceva sau altfel sa recunoasca faptul ca urss a fost stat agresor prin pactul Molotov (oare si asta era khazar ??) !!

        • M_D_L
          # iunie 23, 2016 at 9:33 am

          Molotov era un simplu pion manevrat de tov. Stalin. Nevasta-sa era khazaroaica. Ri rusii au voie ca comemoreze infrangerea Germaniei, ca daca nu castigau razboiul, ar fi fost transformati in sapun de rufe. Sa nu pierdem din vedere sadismul nemtilor.

          • M_D_L
            # iunie 23, 2016 at 9:35 am

            Si rusii…    Scuze pentru greseli. Am probleme mari cu vederea.

  5. Rădulescu
    # iunie 22, 2016 at 1:50 pm

    Cine a invadat Crimeea și Ucraina de est ? Putin este un avorton complexat.

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 5:44 pm

      Ukropia a fost o provocare ricana prin lovitura de stat care au dat-o la kiev ricanii !! Putin putea intervenii mult mai ferm ca in georgia si sa-i puna pe fuga pe ricani !! Puteau face ca in Crimeea si se puteau salva zecile de mii de vieti de civili !! Nu poti invada propriul teritoriu !! Ukraina si toata crimeea a fost si este rusa !! Cei care au invadat sunt imperiul rican !! Au venit acolo si au inceput crimele impotriva civililor  nevinovati ca peste tot in lume unde i-si fac simtita prezentza !! Pleaca !! Automat inceteaza crimele !! Ukrainienii sunt rusi nu ricani !! Acolo ricanii si-au pus marionetele tradatoare de tzara si neam care ditrug totul ca si in romanica !!

  6. Kamil
    # iunie 22, 2016 at 2:36 pm

    Da Putin , fii mai agresiv, ia masuri, jigodiile astea de americani trebuie sa le arati unde le este locul

  7. ...escu
    # iunie 22, 2016 at 4:21 pm

    Singura sansa de a se mentine la putere a lui Putin,mai ales ca populatia saraceste de la luna la luna este sa le dea impresia rusilor ca ii apara de agresiuni externe.Este ARGUMENTUL STANDARD AL DICTATORILOR. Intrebarea este cat timp se vor mai lasa fraieriti rusii? Cand vor exploda alambicele de vodca?

  8. SaakasBilly
    # iunie 22, 2016 at 5:36 pm

    „este sa le dea impresia rusilor ca ii apara de agresiuni externe” –pai trebuie ca cineva sa le dea impresia asta ?? Ei nu vad bazele militare ricane din jurul lor ?? Aglomerarea de fortze si manevrele nato ?? Sisteme de lansare de rachete nou instalate,unitati militare la granitele lor ?? Embargoiul impotriva populatiei ,sanctiuni si prabushirea artificiala a pretului petrolului la….jumatate !! Toate doar pentru a creea conditzii de prabushire a nivelului de viatza a rusului de rand ??  Toti vad ca imperiul rican se precipita ,se pregatesc de un nou razboi mondial ,numai rushii nu vad ,sau ce ??

  9. ...escu
    # iunie 22, 2016 at 6:15 pm

    Duceti-va si voi in Canada si in Mexic,dati „lovituri de stat” si instalati-va trupe la granita SUA,caraghiosilor! Cand popoare disperate iti cer ajutorul ca vor libertate si democratie si ii ajuti,cum se cheama kaghebisti batuti in cap!!!!!!!!!!!!<<<<<<<<<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>>

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 6:43 pm

      „popoarele disperate” au primit „libertate” de la rusi ,rusii au avut singura aliantza militara in care fiecare si-a facut de cap ,o aliantza militara in care fiecare era superman si doar rushii aveau obligatzii !! O federatzie unde membrii cu conducere corupta au fost cumparati de ricani !! Rushii au dat „libertate” unor teritorii intinse din propria lor tzara ,au ieshit din cadrul federatiei ruse cu tot cu teritoriile istorice ruse ,vechi de mii de ani ,cu granitze care erau administrative creind nedreptati crunte si formand cea mai mare minoritate europeana depashindu-i pe maghiari !! Si totusi rushii nu au zis nimic atat cat era vorba de noi tzari independente !! Au aparut si tzari care nu au mai fost inainte ,ca ukropia !! Dar cand coruptzii din sistem au tradat tzara servind-o pe tava ricanilor instalandu-se fel de fel de marionete care au pornit pogroame impotriva minoritatzii sau majoritatii ruse ,rushii au mai stat si au cugetat la marea sconcsoasa ricana prin care imperiul malefic a intrat la rapt teritorial rusesc !! Niciodata atacul parshiv si foarte violent al imperiului anglo-saxono-ricano-cazar nu va inceta atata timp cat rushii nu se vor hotara sa-i capaceasca intr-un final in asa fel incat imperiul malefic sa se prabusheasca !! Va fi un mare dezastru mondial ,nimic nu va mai fi ca inainte ,dar mult mai rau va fi daca vor ajunge in stapanirea intregii planete !! O sclavie de genul acesta poate dura mii de ani ,si mai mult ca sigur ca va duce la exterminarea speciei umane prin selectie artificiala in favoare criminalilor ieshiti invingatori !!

      • Emilian
        # iunie 23, 2016 at 9:11 am

        NU te doare limba de atata frecus ?? Cum poti sa spui tampenii de astea ?? Rusii au avut numai obligatii (genociduri, holodomoare, crime TOATE pe timp de pace !!) si in alianta aia (probabil te referi la tratat Varsovia) fiecare isi facea de cap (Polonia,Ungaria, Cehoslovacia) pana le-a taiat capul …. 

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 11:19 am

      Canada este pentru americani, ce este Ucraina pentru rusi. Crezi ca SUA nu ar fi intervenit in Canada, daca isi bagau rusii coada pe acolo ?

  10. ...escu
    # iunie 22, 2016 at 6:21 pm

    Tinand cont de cati romani a omorat Stalin si ce regim de teroare a instalat,mai bine va ocupa Hitler ca veneau americanii si englezii si ne eliberau.

    • SaakasBilly
      # iunie 22, 2016 at 6:48 pm

      Deci era mai bun hicler ?? Pai tu care tzi cu mareshalul care e considerat peste tot criminal de razboi ,nici nu poti gandi altfel !!Cum s-au aliat cu rushii ,asa se aliau si cu hitler daca hitler era mai tare !!Ei chiar i-au continuat politica nazista si aplica intocmai planul lui de cucerire a lumii !! Ricanii doar au perfectionat planurile lui hitler !!

  11. ...escu
    # iunie 22, 2016 at 8:18 pm

    Pai bine,bai incetilor la minte din redactie,va considerati inteligenti ptr. ca aveti inlesnirea tehnica sa va plasati raspunsurile intarziate sub nik-ul SaakasBilly la fiecare postare adversa si noi nu mai putem replica.Dupa ce ca sunteti o armata de postaci odihniti la neuron mai si trisati.De fapt,la ce sa te astepti de la niste rusnaci alcoolici.Compensati doar prin numar si neamprostie.

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 5:48 pm

      Adevarul este mai convingator decat minciunile voastre. Tare scarbosi mai sunteti !

  12. # iunie 22, 2016 at 10:30 pm

    escule,tu ma distrezi si ma intristezi in acelasi timp..)) Ma distrezi cand vad ca lasi coasa la perete si asa asudat te repezi sa scrijelesti cateva inadusite empirice pe „net” , sa pari emancipat si in plina expansiune metafizica…))) Si ma intristeaza faptul ca un gospodar ca tine care are cur(tea) maturata , tarusi noi la gardul de nuiele a ulitei sale,precum si prispa cu tzolisor de cordele curatel pe ea ,este folosit ca si coada de hârletz de cei care sapa la radacina neamului romanesc… Bai oaie clapauga ,Romania nu are nici cel mai mic interes sa aiba relatii conflictuale cu nici o tara,in special cu Rusia…!!!  Daca nu erai atat de opacizat prin sodolizare repetata si indelungata de futalaii amerloci, puteai intelege si tu,cum inteleg cel putin 6 miliarde de oameni ca nimic din ceea ce numim „eliberarea estului” nu s-a facut fara Rusia !!! Ba din contra,toate transformarile politico-economice din est s-au facut cu participarea Rusiei in mod determinant. Practic Rusia A VRUT ca Germania sa se uneasca(desi tot occidentul si tot NATO) erau impoteiva). Tot Rusia a vrut o schimbare a prorietatii mijloacelor de productie din tarile estice ,din patrimoniul statului in patrimoniu privat (sau in posesia marilor corporatii occidentale) Tot Rusia bai beeee-behehe a sugerat(printr-o lipsa totala de  reactie),ca tarile din fostul bloc estic sa intre in NATO si EU. Pana si biata „revolutie romana” din 1989  a fost conceputa,desfasurata si finalizata de catre serviciile secrete rusesti care au invitat sa li se alature si  cele occidentale,dar in primul rand rusesti ! Nu se putea misca un fir de praf din tot estul european bai  gâtutz de miel, fara ca Rusia sa nu fie deacord,altfel iesea razboi mondial si nici mama si rasmama bietei ciori de razboi american nu-si risca existenta pentru tarisoare ca Bulgaria,Romania sau celelalte. De ce Rusia a adus „lumina” capitalista in est,de ce Rusia a lasat de izbeliste tarile estului european,de ce Rusia a”dar Polonia-„polonezilor”,Romania-„romanilor” Tarile Baltice-„balticilor” ,care de fapt sunt rechinii oculti occidentali,care produc pamant parjolit si popoare ratate,imbecilizate si inghenungheate complet,este o alta discutie si la nivelul asta chiar esti tufa de Venetia sau brusture de Romania…)))))) Asa ca pauza ta de elucubrat s-a terminat ,opreste-ti behaiala postaceasca escule,pune-ti chimirul la brâu,apuca coasa ,da-i o cute sa taie mai gospodareste si intra in brazda ca un cosas fruntas ce esti .  Lasa pentru totdeauna stiintele politicii externe escu(lele ,lele si iar lele))) pentru ca n-ai chemare genetica pentru asta si nici configuratie psiho-somatica nu ai pentru astfel de fineturi destinate exclusiv eruditilor !

    • Rădulescu
      # iunie 23, 2016 at 6:40 am

      Găozare, nu mai răspândi căcat proletar. Rusia a pierdut războiul economic la sfârșitul anilor ”80,și a trait o perioadă bună din vânzarea Europei de Est, în special RDG. Eltîn a înteles că Rusia se poate dezvolta numai prin economia de piață, dar nu și-a lăsat un urmaș pe care Rusia îl merita. Acum Rusia este în situația în care a preluat-o Eltîn, adică are bombe atomice amenințătoare dar poporul este rupt în cur și flămând (de foame și democrație). Zilele până la destrămarea Federației Ruse au rămas puține, într-o zi veți auzi la tv și radio, de puciul de la Kremlin. Conducatorii ruși numai prin lovituri de palat au sfârșit !

  13. Krakadil
    # iunie 23, 2016 at 3:59 am

    Trupele Rusiei au plecat din tarile ocupate dupa WW II. De ce nu pleaca si „eliberatorii” americani daca-s asa binevoitori? Cine este „agresiv”? Cine pune baze militare de ocupatie prin toate tarile „partenere”? Rusia ori SUA?

  14. Dragos
    # iunie 23, 2016 at 6:27 am

    Americanii să retrocedeze zona Guantanamo, luată cu japca Cubei, să își retragă trupele de ocupație din Europa și Asia, să înceteze amestecul în treburile interne ale altor țări și abia apoi poate să dea lecții de morală altora.

  15. ...escu
    # iunie 23, 2016 at 6:57 am

    Va multumim ca sunteti ” niste genii” in politica externa. V-ati izolat si sunteti nefrecventabili.Vreti sa va faceti cunoscuti prin propagandisti obtuzi,inculti si plini de ura.Ati semanat frica si groaza in tarile vecine si repulsie si sila in celelalte.Bineinteles,toate aceste „realizari” sunt obtinute cu multa „inteligenta”, Cu o „cunoastere fina” a fiintei umane, dublate de „multa educatie”.Dar nu disperati,se pare ca mai aveti potential.Cu un presedinte pedofil si idiot,cu un ministru de externe boland, cu un viceprim ministru clovn, orizonturile progresului sunt ale voastre. Zorile de aur ale viitorului arata lumea condusa de rusi, acest popor falnic cacat in cur si lins de caini.

  16. SaakasBilly
    # iunie 23, 2016 at 8:44 am

    ……escule draga ,un singur lucru nu pot eu sa-l pricep ,nici la tine si nici la imperiul rican caruia ii faci propaganda ,frate tot in curu’ rusilor sunteti ,da’ mai lasati-i odata in pace !! Tu de aia nu mai potzi dormi linistit ca rushii s-au izolat,ca sunt …”nefregventabili ” .ca sunt „obtuji,inculti si plini de ura ” ca auzi aici frate „au semanat frica si groaza in tarile vecine si repulsie si sila” ?? Saracii litu-leto-esto,  sa semanat in ei de catre rusi „frica,groaza,repulsie si sila ” !! Apoi o dai in scrizofrenie paranoida ca i-ti imaginezi lumea condusa de…”rusi ” !! Mai birlicule ambuscat ,dincolo de declaratzii si planuri frumoase imperiul rican a fost de o suta de ani incoace o pelagra,un cancer ,pentru planeta !! Pana si hicler era baiat bun pe langa astia !! In primul rand nu iubea sodoma si gomora ,oricat s-ar mintzii si s-ar denatura realitatea !! In al doilea rand nu iubea amestecul raselor ,ceea ce in biblie e explicat foarte clar ca urashte din toti rarunchii si Dumnezeu !! Si nu-i placea shmecheriile si furtaciunile si sconcsoasele prin care e acum condusa lumea !!Astea sunt clare ca lumina zilei ,restul arata ca adevarul e ascuns de noi si inotam intr-o mare de minciuni si dezinformari !! Nu cred ca cineva care are o minima inteligentza se mai poate indoi de sursa raului ,a maleficului ,pe planeta asta !! Vechiul imperiu anglo-saxon sa extins prin colonii si a devenit cel mai mare si mai inarmat,rapace si criminal imperiu din toata istoria planetei !! Care vrea sa ocupe toata planeta si toate popoarele de pe planeta asta !! Au avut de peste o suta de ani incoace,practic de cand s-au constituit ca entitate statala razboaie permanente ,dar in ultima perioada ,de la cel de-al doilea razboi mondial au impanzit pamantul cu baze militare ,cu fortze de ocupatzie si baze de rachete ,multe atomice !! Ei sunt cei care tzin lumea in teroare,ei sunt cei care ii santajeaza pe ceilalti ,le submineaza dezvoltarea ,le ataca si distrug tzarile ,fac pogroame genocide si adevarate holocauste cu milioane de nenorocitzi care nu au nici o vina in afara de faptul ca sunt in calea planurilor malefice a celui mai mare imperiu’ pe care l-a cunoscut specia umana !! Da’ rusia le sta in fatza ,nu vrea sa i-si piarda independentza ,da’ china le sta in fatza ,si ei tzin la independenta lor ,poate si altii ,poate india si inca multi altii ,si toti acestia sunt dushmanii declarati sau nedeclarati ai imperiului rapace si criminal !! Impotriva lor nu pot fi folosite metodele clasice ca in vietnam sau coreea ,unde si acum ocupa jumatate de tzara si asa zisa „comunitate internatzionala” tace ca porcu’ in papushoi ,dar sunt metode de persuasiune,de infiltrare ,metode sconcsoase de corupere,pentru ca in viziunea lor totul e permis ,ei nu se supun nici unei legi nici unei reguli !! Sunt atat de siguri pe ei incat planul de dominatie mondiala deja e aratat pe fatza !! La astia esti tu …..mare fan ?? Il aduci pisti noi si pisti tati ceilalti pe satan si amicii lui ?? De aia te tzi asa dhashtapt flegma ??

    • emil
      # iunie 23, 2016 at 9:11 am

      Nu ,un om cinstit si citit,nu trebuie sa aiba tangente cu slugoiul amerloc. Se vede clar ca acesta este job-ul lui,pentru asta este platit.ca sa denatureze istoria. Ca sa-i dau importanta, as spune ca este ca savantul francez,( din lucrarea  „Istoria mondiala a prostiei omenesti”),care la vederea girafei a exclamat : „Nu se poate,acest animal nu exista !” Oricum nu creaza decat scarba ,insa nu va reusi sa alunge cititorii RT cu mizeriile lui indiferent de cate nick-uri isi va lua ca sa se „multiplice”Tot o biata javra va ramane.

  17. M_D_L
    # iunie 23, 2016 at 9:08 am

    Parerea mea este ca demolarea URSS-ului si revenirea la capitalism (de tip colonial) in Europa de Est au fost planificate de khazari, care conduceau atat Occidentul (SUA), cat si URSS-ul (fiind majoritari in PCUS). Asta s-a stabilit dupa criza rachetelor din Cuba, din anul 1962. Khazarii si-au dat seama ca desi erau la comanda celor doua sisteme politice, era posibil ca situatia sa le scape de sub control si sa se declanseze un razboi termonuclear in urma caruia sa o beleasca si ei (cu nevestele si copiii). Altfel spus, daca n-ar fi existat armele nucleare, cele doua sisteme ar fi ramas in continuare (le convenea mai bine khazarilor). Dar inmultirea numarului de arme nucleare si aparitia rachetelor tactice, care puteau fi lansate de un pulete de ofiter (nekhazar) din teren, i-a ingrozit pe domnii khazari. Cat timp ei erau la fereala, la pupitrul de comanda, se puteau lupta americanii si rusii de rand. Dar faptul ca razboiul termonuclear putea fi declansat accidental de un „plotonir” oarecare, era ceva inacceptabil. Au hotarat sa pastreze sistemul capitalist, care le convenea de minune (bancile, bisnita, smecheriile) si sa dea jos comunismul. Au promovat in functii de conducere, in URSS si in Est, numai analfabeti ca Brejnev, Ceausescu, Jivcov, etc, care n-au stiut sa conduca eficient economia si tarile comuniste au decazut. 

    • amatorul
      # iunie 23, 2016 at 4:01 pm

      Nec plus ultra

  18. M_D_L
    # iunie 23, 2016 at 9:24 am

    Imi mai bag o parere, care s-ar putea sa va uimeasca.  Consider ca accidentul nuclear de la Cernobal a fost planificat de americani (NATO + CIA), ca sa vada ce efecte ar avea o contaminare radioactiva de amploare, in eventualitatea utilizarii armelor nucleare. La vremea aia URSS-ul era condus de tradatorul Gorbaciov, asa ca se putea aranja usor un astfel de eveniment (experiment). In SUA nu se puteau face testari de natura asta, din motive lesne de inteles. Faptul ca dupa asa contaminare, in vecinatatea Cernobalului inca exista plante si animale, ba chiar si unii localnici care s-au incapatanat sa nu-si paraseasca locuintele, le-a dat curaj americanilor sa planifice  folosirea armelor nucleare. Altfel n-ar fi indraznit sa se gandeasca la atacarea Rusiei, care dispune de mii de focoase nucleare.

    • amatorul
      # iunie 23, 2016 at 4:04 pm

      posibil ( mai ales ca documentarul BCC, post TV pe care intotdeauna il iau pe jumate sau chiar pe invers , fiind condus exact de cine zici tu) o dadea pe betiveala operatorilor si vechimea aparatelor; plauzibile ambele, dar venind de la BCC, am rezerve maxime…..dar si daca nu e asa, ricanii  tot au studiat problema

  19. ...escu
    # iunie 23, 2016 at 9:48 am

    Saakaka,voi incercati sa ne gadilati la cur cu propaganda de 2 bani,dar de fapt ne iritati.Daca nici acum nu ati inteles cum se traieste in tarile cu regimuri democratice instalate de americani si in cele cu regimuri instalate de rusi,nu veti mai intelege.Luati exemplul celor doua state coreene: Coreea de Sud are standarde de trai superioare Rusiei,iar locuitorii din Coreea de Nord mananca radacini.Stati linistiti ca nimeni nu atenteaza la independenta voastra de orgolii.Rusia va fi ingenuncheata subtil si discret prin parghii inteligente ca nici voi nu va veti da seama,doar ca intr-o noapte veti primi ordin sa mangaiati in cur America si o veti face cu acelasi devotament cu care lingeti un regim criminal ce tine Rusia in obscure decenii intunecate.

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 10:37 am

      Vad ca te enervasi rau de tot. Baga repede o doza de cocaina, de aia de care iti place tie.

    • amatorul
      # iunie 23, 2016 at 4:11 pm

      Coreea de Sud, spre deosebire de Ro, a stiut ce sa ceara si sa primeasca de la Americani, INVESTITII la greu. Coreea de Nord are in frunte  un dictator bolnav la cap , poate chiar cu acte in regula; n-am auzit sa il sprijine pe fata vreo alta tara, nici macar Rusia, care nu mai e comunista. Deci de ce ar sprijini-o?Poate poate doar China o mai tine in viata, ea stie de ce si cum. Si e singurul canal de comunicare.Are cumva sens. .Adica, acum cateva mii de ani, dupa cum am vazut in filmele coreene , Coreea a cam fost sub chinezi.

      • SaakasBilly
        # iunie 23, 2016 at 10:48 pm

        Deci zici de coreea de sud ,jumatatea ocupata de imperiul rican agresiv si malefic ,dupa invazia si cotropirea coreei ?? Aia care sunt sclavii lor si lucra pe brancci pentru privilegiatzii ricani ,obeji si decazuti moral ?? Despe aia vorbesti ?? Si „nebuni” sunt aia care le-au tras-o in bot ricanilor si de care si acum le e frica ??

    • SaakasBilly
      # iunie 23, 2016 at 10:59 pm

      La cur sa te gadile blenoragia si shoancaru’ si sa te „irite” canceru’ de prostata ,scarnavie ce esti !! Cu mata sa vorbesti asa, care se pisha pe tine cand scheunai intruna ca un handicapat !! Si nu mai vorbi boule de „regimuri democratice” instalate de ricani ca ma pis pe muiu tau ala de sconcs mic si imputzit !! Ne jignesti inteligentza cretinule !! Zi chestiile astea de caca la mata aia ca o vaca care se reguleaza cu toti cainii vagabonzi nu mie !! Vi cu povesti mincinoase ,crezi ca cineva crede in sconcsoase din astea ??Iar cu caderea rusiei ,mie mie cam scarba sa mai aud acelasi lucru de ani de zile !! Acelasi minciuni ,acelasi gunoi !! Ok!! voi asta vreti !! Si ce e cu asta ?? De doi ani pe putzin tot asta ziceti si nu sa intamplat nimic ,pen’ca ricanii nu pot !! Nu mai pot !!

  20. Antonescu
    # iunie 23, 2016 at 10:18 am

    Da iau măsuri… Putzulica mai violează un copil iar rușii sug ciocanul pana la loc comanda. Abia astept Varșovia japitelor

    • SaakasBilly
      # iunie 23, 2016 at 10:42 pm

      Si ce va fi dupa ….”varshovia” !! Se va rupe atza pulii la vrun racan rican ?? I-ti spun eu ce va fi !! Kermit se va agita foarte nervos ,o sa o mai dea cu niste aplicatii militare ….fratzesti ,binenteles !! Vor mai cara neste pushti mai incolo,vor mai face fum cu ceva tancuri ,se vor mai da in ceva barcaze ,vor mai zbura cu neshte avioane ,dar asta mai incolo prin septembrie ,ca acum e timp de vacantze ,pishcine si distractii cu curvele !! Si in orice caz e prea cald pana si de declaratzii !! Generalii ricani mai in varsta prefera sa cucaie somnoroshi !! In rest ….boring !! Daca nu-i va lovi din greseala o comeata ricania !! Atunci va fi …belirea coaielor !!

  21. emil
    # iunie 23, 2016 at 10:59 am

    Javra imputita Tamp -escu (anto,radu.opinii–escu) se tot lauda cu multtrambitata bogatie in care traiesc yankeii.Pai au intrat la sfarsitul ww2 si au jefuit Germania :i-au luat peste 1500 tone de documente,brevete inventii in toate domeniile,oamenii de stiinta,,,tezaurul german in valoare de 500 mld dollari si in mod cinic au dat  aprox.2 mld dolari prin planul marshall,de parca cel mai evoluat popor din lume la acel moment chiar distrus de razboi nu se putea reface.Realitatea se vede prin munca ,tot tarile invinse Germania si Japonia s-au dezvoltat.Dar URSS cu pirderi umane de peste 20 mil de oameni si economia total distrusa nu a putut tine pasul cu jefuitorii.

    • M_D_L
      # iunie 23, 2016 at 11:14 am

      Tu ai facut un calcul estimativ, sa vezi cat ii costa pe rusi sa tina piept la presiunea militara a SUA ? Rachetele S500, radarele de performanta, supersonicele, etc, etc, cat costa proiectarea, fabricarea, intretinerea lor ? Nemtii nu au astfel de probleme, ca sunt sub ocupatie americana si n-au voie sa puna botul la armament. Iar americanii au tiparnita de dolari si fac cheltuieli mari pe seama prostilor din colonii, care folosesc dolarii in tranzactiile internationale.

    • Rădulescu
      # iunie 23, 2016 at 11:32 am

      Emil după ce că ești găozar o mai iei la cioc în public, nu-i frumos Emile. Rușii au ciordit de la nemți rachetele V2, fabricile și uzinele cu tot  personalul. Așa au procedat ruși și în Dombas, au dezmembrat fabricile, asta în anul 2014 – 2015. Emile când papi căcat în public, mestecă-l cu gura închisă.

      • emil
        # iunie 23, 2016 at 5:25 pm

        te inteleg poponarule ,asa-i cand stai cu stremeleacu-n gura de la doi tatici,si tot esti nesatisfacut. ./ doare cand vezi jafurile pe care le fac cei la care le sugi facaletul si nu ai argumente sa contracarezi decat cu insulte./ inventezi bazaconii dar cei ce cunosc adevarata fata a criminalilor americani nu te baga-n seama ./ eventual te baga-n mata /

      • SaakasBilly
        # iunie 23, 2016 at 10:34 pm

        De la mata nu au „ciordit” neshte futai ?? Esti ca aia cu rapirile extraterestre !! Au luat si vacile ?? Au dus si holtzshteinurile ??Cica auzi ,”Așa au procedat ruși și în Dombas” – pai aveau nevoie de tehnologia aia  inaintata a ukropilor ricani ?? Pai nu tot rusii au pus-o acolo ?? Aveau nevoie sa o fure si sa o copie ?? Au pierdut planurile ?? Cat de bou poti fi Dumnezeule !! In rest doar cacat ai in gura ,ca orice  birlic „civilizat” !!

  22. ...escu
    # iunie 23, 2016 at 11:55 am

    Dintre aberatiile russia today: americanii nu au ajuns pe luna,SIDA nu exista,este o inventie americana,americanii au provocat dezastrul de la Cernobal (nu faptul ca centrala era gresit proiectata cum au constatat rusii). asteptam sa mai debiteze prostii pana vor intra in cartea recordurilor ca cei mai dobitoci propagandisti.

    • SaakasBilly
      # iunie 23, 2016 at 10:28 pm

      Americanii chiar nu au ajuns pa’ luna ,si asta o zic specialisti NASA nu russiatoday,in primul rand filmarile originale cu aselinizarea au disparut toate ,din studiul filmarilor pe celuloid se putea deslushi clar adevarul pentru ca alea nu se pot truca (manarii) dar NASA zice ca s-au degradat !! Adeca filmele lui Chaplin sunt intacte si acum,si toata epoca filmului mut  ,numai alea s-au…degradat !! Toate dovezile care dovedesc clar minciuna vin de peste ocean de la specialistii lor ,rusii nu au zis nimic ,au tacut ca porcu’ in papushoi ,nu au zis nici da nici ba !! Inexistentza SIDA nu a zis-o russia today si nimeni altcineva ,o zic medicii occidentali printre care multi europeni chiar si unul de origine romana din italia !! Chestiile astea nu sunt politice ci strict tehnice ,de specialitate ,tu pe langa ca esti un incult te bagi ca musca in curu’ calului in probleme care i-ti depashesc cu mult stadiul de primata rudimentara pe scara evolutiva a lui darwin !! Cat despre cernobilly,la cata minte au ukropii se putea intampla orice ,chiar si un sabotaj al ricanilor !! La vremea aia nu s-au gandit ca o sa aiba ocazia sa distruga ukropia asa pe indelete,sistematic si profund cum o fac azi !! Nu aveau inca experientza cu romanica ,aia a venit dupa aceea !!

  23. Rădulescu
    # iunie 23, 2016 at 1:34 pm

    Marea Britanie a rămas în Uniunea Europeană, diferența este de aproape 12% pentru REMAIN. Cei care măncau căcatul prohodului U.E. ar fi bine să se uite spre curul Euro-Asiei acolo unde zilele Federației Ruse și ale dictaturii Putiniste se apropie de sfărșit. Lindicul Kremlinului (Putin), mâine pleacă la cerșit bani în China, dar chinezii îi vor da falusul (pula) în mână, 

    • amatorul
      # iunie 23, 2016 at 4:12 pm

      Normal ca va ramane. Si EU si Marea Britanie sunt creatii ale cui trebuie.

    • Nemuritorul Gambetta
      # iunie 24, 2016 at 2:58 pm

      ba poponar borat, dezinformator care mananci kkat cu kilometru nu cu kilogramu,mergi si te spanzura k inglishi au iesit din ue.  meri tu si ia multa MUEEEEE POPONARULE !

  24. Nemuritorul Gambetta
    # iunie 23, 2016 at 8:56 pm

    Ca sa fim cinstiti, Rusia are totusi o problema – nu poti castiga un razboi stand in fund. Adica, mai pe intelesul comentatorilor inteligenti – nu poti castiga cu mericanii un razboi numai defensiv – Rusia trebuie sa ia initiativa ostilitatilor. Pacat ca n-au facurt BRICSUL si alianta militara. Uneori forta economiilor reunite trebuie sustinuta si de puterea armelor.

  25. SaakasBilly
    # iunie 23, 2016 at 10:11 pm

    „prohodul ” in afara de tine nimeni nu „l-a canta” pentru nimeni !! Tu ai fost mereu cel care doreai moartea lui putin si a rusiei ,chiar si acum zici „zilele Federației Ruse și ale dictaturii Putiniste se apropie de sfărșit” – deci „micul sconc imputzit si cu ochii pishulati” ai numele asta ,ca si indienii ,micul urs sau  alt „luptator” pentru preeriile ricane „micul sconcs imputzit cu ochii mereu pishulati „-upsss asta esti chiar tu :) Deci cum ziceam esti un cretin ,bou si magar ,sunt obisnuit cu lipsa ta totala de logica ,cu stilul tau jignitor ,dar ce legatura are putin si rushii cu toata magaria nasoshilor de engleji chiar nu inteleg !! Pot intelege ca un pshihopat ca tine are vise ,in care vede rusia flamanzind si pe putin cershind sau violand copii !! E dreptul tau ca al oricarui fricky sa o iei peste coclauri ,dar mai zi-tzi odata ” HOOOO” mai opreste-te ,esti ca un posedat ,urci pa peretzi ,trepidezi ,manifesti ca unu’ chinuit de diavol !! Eu am zis mai demult ca nu iasa nimeni de nicaieri ,pen’ca nu exista un precedent si nici nu va exista !! Puerto rico cica vrea sa iasa din statele unite !! Ok !! Poate va fi un referendum castigat la mustata de cei care vor sa ramana, dar poate nu se va permite nici atat !!Adica a existat razboiul de o suta de ani…degeaba ?? Imperiul anglo-saxon de foarte mult timp a vrut sa cucereasca ba frantza ,ba spania,ba germania ,au mai existat si doua razboaie mondiale devastatoare pe tema asta ,si azi cand imperiul anglo-saxono -cazaro-ricanesc a facut din europa o simpla colonie a lor ,inima marelui imperiu ,adeca anglo-saxonii fac nazuri si vreau sa iasa din europa lor ,vreau sa-si paraseasca coloniile ?? Nu !! Toata manevra a fost facuta ca sa se cada la invoiala ca ei nu au obligatzii ci doar beneficii ,pentru ca ei nu sunt supusii nimanui ,ei nu sunt sclavi ci stapani de sclavi !! Ei si toate fostele lor colonii cu care impreuna formeaza acum cel mai mare si mai malefic imperiu din istoria umanitatii !!

    • Emilian
      # iunie 24, 2016 at 4:23 am

      Doamne Sakka cătă diaree verbală ! Te înțelegem că la vârsta ta ai Parkinson la kur , Alzheimer la circumcizie şi sida la creierul de găină degenerată dar chiar aşa , nu poți găsi şi alte cuvinte ? La stefan gheorgiu DOAR atât v-au învățat : pishulat , sconcsos, ricani ? Despre idei ce să mai zic : fixe dar măcar aceleaşi … de pe timpul lui Dej ! Asta de la onanism ți se trage tataie ! De pe vremurile când te iubeai anal – tovărăşeşte cu Ficior şi Vişinescu . Apoi cănd ai ajuns nomenclaturist ai avansat la orgii în grup cu cozubaş, kamilla , m_d_l_ina şi mumia lui Lenin ! Tot înainte tataie mândru pionier al bolşevismului reşapat ! Suie Maakaşvilly !!

  26. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:08 am

    http://anonimus.ro/2016/05/golanii-care-conduc-terra/

  27. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:11 am

    PRIMAVERILE ARABE ,MAI CITITI SI VOI DESPRE COPII DIAVOLULUI :https://searchnewsglobal.wordpress.com/2016/04/13/operatiunea-primavara-araba-2011-orchestrata-de-sua/

  28. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:13 am

    DE CE TREBUIE SA VINA NATO PANA LA GRANITA RUSIEI DACA DORESTE …PACEA ?? https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/08/25/de-fapt-pentru-ce-trebuie-nato-sa-vina-pina-la-granite-rusiei-daca-vestul-doreste-pacea/

  29. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:21 am

    BREXIT !!–RECHINII SOROS SI ROTHSCHILD NU MAI POT DE GRIJA BRITANICILOR!! SE DAU PESTE CAP PENTRU A-i CONVINGE SA RAMANA IN UE !! ASTAZI VOM STI DACA AVEM UN BREXIT ….http://www.cunoastelumea.ro/brexit-rechinii-soros-si-rothschild-nu-mai-pot-de-grija-britanicilor-se-dau-peste-cap-pentru-a-i-convinge-sa-ramana-in-ue-astazi-vom-sti-daca-avem-un-brexit/

  30. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:24 am

    INCREDIBILELE INSULTE LA ADRESA LUI EMINESCU PE RUTA GEORGE SOROS!! TREBUIE SA CUNOSTI ACESTE LUCRURI :http://www.cunoastelumea.ro/incredibilele-insulte-la-adresa-lui-eminescu-pe-ruta-george-soros-trebuie-sa-cunosti-aceste-lucruri/

  31. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:26 am

    RETEAUA GLOBALA A BAZELOR MILITARE AMERICANE :https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/03/03/reteaua-globala-a-bazelor-militare-americane/

  32. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:33 am

    Ministru german sugerează ca nemtoaicele să se culce cu imigrantii pentru a preveni cosangvinizarea si degenerarea natiunii!!! :http://www.cunoastelumea.ro/ministru-german-sugereaza-ca-nemtoaicele-sa-se-culce-cu-imigrantii-pentru-a-previni-cosangvinizarea-si-degenerarea-natiunii/

  33. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:35 am

    George Soros sprijină FINANCIAR migratia, acuză partidul lui Viktor Orban : http://www.cunoastelumea.ro/george-soros-sprijina-financiar-migratia-acuza-partidul-lui-viktor-orban/

  34. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:36 am

    NOUL PLAN AMERICAN DE DOMINATIE GLOBALA. Cum actioneaza SUA pe fronturi multiple: Ucraina, Siria, Venezuela :https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/02/27/noul-plan-american-de-dominatie-globala-cum-actioneaza-sua-pe-fronturi-multiple-ucraina-siria-venezuela/

  35. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:38 am

    GENERALUL WESLEY CLARK POVESTESTE CUM A INCEPUT RAZBOIUL IMPOTRIVA TERORISMULUI. SUA isi facuse planul de interventii militare asupra a 7 tari arabe : https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/07/06/generalul-wesley-clark-povesteste-cum-a-inceput-razboiul-impotriva-terorismului-sua-isi-facuse-planul-de-interventii-militare-asupra-a-7-tari-arabe/

  36. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:42 am

    Ministru evreu: „Chiar si Homosexualii evrei au suflete mai mari decât celelalte neamuri!!!” :http://www.cunoastelumea.ro/ministru-evreu-chiar-si-homosexualii-evrei-au-suflete-mai-mari-decat-celelalte-neamuri/

  37. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:45 am

    Dezvăluirile unui fost agent CIA: „Ne-au dat milioane ca să dezmembrăm Iugoslavia”:http://anonimus.ro/2015/12/dezvaluirile-unui-fost-agent-cia-ne-au-dat-milioane-ca-sa-dezmembram-iugoslavia/

  38. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:51 am

    Reteaua mafiotă Rothschild,George Soros în România:https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/12/16/reteaua-mafiota-rothschildgeorge-soros-in-romania-2/

  39. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 8:53 am

    Islamizarea Europei: Arabia Saudită refuză imigrantii dar… le va construi 200 de moschei în Europa!!! : http://www.cunoastelumea.ro/islamizarea-europei-arabia-saudita-refuza-imigrantii-dar-le-va-construi-200-de-moschei-in-europa/

  40. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:02 am

    SOROS-Washington a decis soarta Romaniei in decembrie 1989 si o face si in prezent, priviti asasinii nostri si jefuitorii Romaniei:https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/11/26/soros-washington-a-decis-soarta-romaniei-in-decembrie-1989-si-o-face-si-in-prezent-priviti-asasinii-nostri-si-jefuitorii-romaniei/

  41. opinii.ro
    # iunie 24, 2016 at 9:09 am

    Vladimir Putin a fost in Grecia ptr. a anunta ca nu mai are bani ptr. a participa la privatizarile care trebuiau sa salveze Grecia.   Serghei Lavrov anunta la Budapesta ca Rusia nu are cele 17 mld.ptr. a construi centrala atomoelectrica de la Pacs.   Medvedev a primit sarcina ingrata de a anunta pensionarii si salariatii din Crimeea ca nu sunt bani ptr. majorari de pensii.  Celebrul pod peste stramtoarea Kerci,menit sa lege Rusia de Crimeea a devenit istorie. Consilierii ii spun lui Putin ca singura solutie de redresare economica este ridicarea sanctiunilor UE si SUA,dar ptr. asta trebuie sa se retraga din Ucraina,inclusiv Crimeea. Toate acestea in conditiile in care occidentul a aplicat sanctiuni usoare,de vara.Urmarim atent evolutia Rusiei si ranjetul ei coltos spre Occident.

    • SaakasBilly
      # iunie 24, 2016 at 12:48 pm

      tot ce spui tu e minciuna si dezinformare !! Va trebui sa te ignor pen’ca esti cretin !! Te lamuresc de cateva ori si tu o tzi tot cu minciunile si ineptiile tale ilogice rupte de realitate !! Esti bolnav !!Sa ignori rusia nu e tactica de razboi clasic,mixt,rece sau ce or mai inventa ricanii ,ci e prostie pura ,care costa !! Si  ii costa nu numai pe rusi cum vreau sa dea de inteles ricanii ,ci ii costa pe toti !! Lumea in ansamblul ei !! Iar la crizele pe banda nu e o idee prea buna !! Imperiul e intr-o situatie foarte fragila !! Daca se minte si se dezinformeaza creandu-se o alta realitate favorabila lor,nu inseamna ca acea asa zis „realitate” devine chiar realitate cotidiana !! Problemele stringente de nerezolvat sunt tot acolo…sub presh !!

  42. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:17 am

    Referendum în Marea Britanie, rezultate FINALE: 51,9% pentru Brexit, 48,1% pentru rămânerea în UE. Premierul Cameron si-a anuntat demisia :http://www.activenews.ro/externe/Referendum-in-Marea-Britanie-rezultate-FINALE-51-9-pentru-Brexit-48-1-pentru-ramanerea-in-UE.-Premierul-Cameron-si-a-anuntat-demisia-134396

  43. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:19 am

    Nigel Farage, discurs TERIBIL după victoria Brexit: Sper ca victoria noastră de azi să ducă la prăbusirea acestui proiect falimentar numit UE. Să ne bucurăm de o Europă a statelor nationale suverane :http://www.activenews.ro/externe/Nigel-Farage-discurs-TERIBIL-dupa-victoria-Brexit-Sper-ca-victoria-noastra-de-azi-sa-duca-la-prabusirea-acestui-proiect-falimentar-numit-UE.-Sa-ne-bucuram-de-o-Europa-a-statelor-nationale-suverane-134403

  44. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:19 am

    SA DUS IN PULA EUROPA !! ACUM O SA VREA SI ALTII …SA IASA !!

    • Emilian
      # iunie 24, 2016 at 11:06 am

      Pai sa iasa Rusia !! 

      • SaakasBilly
        # iunie 24, 2016 at 12:37 pm

        Pai sa iasa ricania !! Ce tampit esti : )

  45. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:25 am

    Brexitul e doar începutul! O altă tară anuntă că ia în calcul organizarea unui referendum privind Uniunea Europeană :http://www.activenews.ro/externe/Brexitul-e-doar-inceputul-O-alta-tara-anunta-ca-ia-in-calcul-organizarea-unui-referendum-privind-Uniunea-Europeana-134389

  46. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 9:35 am

    DEDICATZIE PENTRU SCONCSULETZU’ MIC ,IMPUTZIT SI CU OCHISHORII MEREU PISHULATI,CARE MINTE NONSTOP PE FORUMU’ ASTA :https://www.youtube.com/watch?v=0UT2E7o5Gkw

  47. Kamil
    # iunie 24, 2016 at 9:42 am

    MUUUUUUAAAAHAHAHAHHAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA SE DUCE IN POOOLAAA MEA EUROPA MUAHAHAHAHHAHAHHAHAHAAAAAAAAAAA

  48. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 11:45 am

    Referendum în Marea Britanie: Lira sterlină se depreciază şi ajunge la cel mai scăzut nivel de după 1985 :http://www.obiectiv.info/referendum-in-marea-britanie-lira-sterlina-se-depreciaza-si-ajunge-la-cel-mai-scazut-nivel-de-dupa-1985_93545.html

    • Emilian
      # iunie 24, 2016 at 11:52 am

      … si prostul de grija altora !! mai Sascha vezi mai de ruble ca in alea esti platit !!

      • SaakasBilly
        # iunie 24, 2016 at 12:25 pm

        Ha ! Ha ! Ha !  Au iesit astia ,vezi ca o sa se reduca banii departamentului de dezinformare pa’ net a serviciului roman de „informatzii” si o sa mai fi platit …kanciu !! Ca voi faceti de fapt nu un serviciu’ imperiului colonial ,ci un deserviciu !! Prima data IQ-ul trebuia sa vi-l verifice ca sunteti pleazna !! Dati cap in cap de prosti ce sunteti, si suna a gol !!

  49. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 11:49 am

    SA IMBOLNAVIT DOLARUL :http://www.capital.ro/cursul-valutar-in-ziua-brexitului-dolarul-scade-puternic.html

  50. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 11:51 am

    UE se grăbeşte să scape de Marea Britanie: Mesaj de la Bruxelles : http://www.stiripesurse.ro/ue-se-grabeste-sa-scape-de-marea-britanie-mesaj-de-la-bruxelles_1140232.html

    • Emilian
      # iunie 24, 2016 at 11:53 am

      Sascha esti isteric … Te si vezi ajuns la Berlin calare pe mumia lui Lenin !!

      • SaakasBilly
        # iunie 24, 2016 at 12:20 pm

        CARE …”BERLIN” ?? ALA UNDE NU AI LOC DE ARABI ?? UNDE E PLIN DE TZIGANI DE-AI NOSHTRII ?? UNDE POTZI MURI ORICAND DE „SISHU” UNUI ……” TERORIST” ??

  51. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 11:56 am

    ŞOC VALUTAR în ROMÂNIA! COD ROŞU la BNR :http://www.economica.net/leu-euro-curs-bnr-franc-elvetian-dolar-curs-valutar-interbancar_121606.html

  52. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 11:57 am

    Efect Brexit: Spania propune suveranitate împărţită asupra Gibraltarului pentru a-i conserva accesul în UE :http://www.economica.net/efect-brexit-spania-propune-suveranitate-impartita-asupra-gibraltarului-pentru-a-i-conserva-accesul-in-ue_121600.html

  53. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:04 pm

    Declaratiile care arată că Marea Britanie s-ar putea destrăma :http://www.cotidianul.ro/declaratiile-care-arata-ca-marea-britanie-s-ar-putea-destrama-283477/

  54. opinii.ro
    # iunie 24, 2016 at 12:07 pm

    Nu va bucurati,baieti,ca Marea Britanie nu intra in CSI. O Europa mai puternica fara Marea Britanie care oricum frana proiectul european e un cosmar ptr. Rusia. O Europa cu probleme interne e un cosmar si mai mare ptr. Rusia.In orice situatie voi tot prost iesiti,ptr. ca nu contati economic.Si ptr. redactie care dezinformeaza: lucrarile podului peste stramtoarea Kerci sunt oprite ptr. ca statul rus nu a mai virat bani companiei ce il construia si nu se stie cand vor fi reluate.

    • SaakasBilly
      # iunie 24, 2016 at 12:16 pm

      BOAHAHAHA !! MARE PROST ESTI !!

    • Kamil
      # iunie 24, 2016 at 6:23 pm

      MUAHAHAHHAAAAAAAAAAAAA PROSTULE UK E DOAR INCEPUTUL, VA FI REFERENDUM SI IN ITALIA, FRANTA, AUSTRIA, SUEDIA ETC. 

  55. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:08 pm

    Presedintele Poloniei: Trebuie facut totul pentru a preveni alte iesiri din UE : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21106113-presedintele-poloniei-trebuie-facut-totul-pentru-preveni-alte-iesiri-din.htm

  56. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:11 pm

    BREXIT. Cosmarul european: Regatul Unit a ales iesirea din UE. Europa se pregăteste de impact : http://www.realitatea.net/brexit-urnele-s-au-inchis-primele-rezultate-ale-unui-vot-istoric-pentru-britanici-i-ue-live_1951185.html

  57. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:14 pm

    Razboiul civil care ar putea izbucni din cauza BREXIT. „Nimeni nu stie ce se va intampla, implicatiile sunt colosale” :http://stirileprotv.ro/stiri/international/decizia-care-divizeaza-marea-britanie-premierul-nord-irlandez-cere-un-referendum-pentru-unificarea-irlandei.html

  58. Rădulescu
    # iunie 24, 2016 at 12:35 pm

    Breaking news –  Lira se prăbușeste, $ si Euro scad, numai tipărirea rublei rusești costă mai mult decât valoarea ei de piață. Asta da economie de piață și bunăstare

  59. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:51 pm

    Scotia anunta un nou referendum ca sa se rupa de Anglia si sa ramana in UE. „Negociem direct cu statele membre ale Uniunii” :Scotia anunta un nou referendum ca sa se rupa de Anglia si sa ramana in UE. „Negociem direct cu statele membre ale Uniunii”

  60. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 12:55 pm

    Brexit: Fostul comisar Viviane Reding insistă că David Cameron trebuie să activeze acum procedura de iesire din UE :http://www.agerpres.ro/externe/2016/06/24/brexit-fostul-comisar-viviane-reding-insista-ca-david-cameron-trebuie-sa-activeze-acum-procedura-de-iesire-din-ue-15-32-20

  61. SaakasBilly
    # iunie 24, 2016 at 1:01 pm

    BREXIT Iniţiativă separatistă: Irlanda şi Scoţia vor să se separe de Marea Britanie :http://www.capital.ro/initiativa-separatista-prim-ministrul-scotiei-spune-ca-poporul-sau-isi-vede-viitorul-in-uniunea-europeana.html

Trackbacks/Pingbacks
  1. Putin: Rusia se vede obligată să ia măsuri de răspuns la agresivitatea NATO - Știri și anunțuri - iunie 22, 2016

    […] Putin: Rusia se vede obligată să ia măsuri de răspuns la agresivitatea NATO Sursa: rusiatoday […]

Leave a Reply

XSLT Plugin by Leo Jiang