3:36 am - joi august 17, 2017

Transhumanismul

10116 Viewed Alexandr Dugin 97 responds
aleksandr_dughin

Curentul transhumanismului devine tot mai popular în întreaga lume și în primul rând în Occident, unde a și fost zămislit. Simbolul acestuia este redat prin litera latină H de la human, omenesc, și semnul plus: H+. Adepții acestui curent îmbrățișează cu entuziasm toate realizările tehnologiilor moderne și împing ideea progresului până la finalul ei logic. În opinia acestora, perfecționarea tehnicii, aduce umanitatea la etapa când în baza speciei umane pot fi create niște ființe mult mai avansate. Așa ceva devine posibil ca urmare a perfecționării tuturor componentelor organismului uman prin înlocuirea acestora cu piese artificiale, care nu pot fi deosebite de părțile corpului și organele interne. Aceluiași curent îi aparțin și tehnologiile de imitare a conștiinței sau de înregistrare a conștiinței pe diverse suporturi – cartografierea creierului (mapping). Ultimele descoperiri în domeniul structurii genomului permit realizarea unor ajustări în organismul uman prin îmbunătățirea calității acestuia până la structurile lui de bază.

H+ reprezintă postumanitatea, care va scăpa de boli și imperfecțiuni și va atinge într-un final nemurirea fizică. Corpul va putea fi înlocuit sau corectat, iar peste un timp chiar și imprimat la un printer 3D. Rețelele virtuale vor deveni un nou mediu de existență, înlăturând în totalitate realitatea cu care ne-am obișnuit. Pe fundalul H+ utopiile și distopiile ”The Lawnmower Man” (”Omul care tunde iarba”)  sau ”Matrix” apar ca ceva arhaic și depășit.

Transhumanismul nu este doar o îndeletnicire a unor inși ciudați, designeri sau fanatici ai progresului tehnic. El reprezintă vectorul ultimelor secole, în care omenirea a crezut cu adevărat în progres și evoluție. H+ constituie ultima concluzie logică a întregii epoci moderne. Ideea de bază a Modernității consta în eliberarea omului de toate limitările la care era supus. Primele lovituri au fost orientate împotriva religiei, tradiției și societății bazate pe pături sociale. După care a urmat asaltul asupra Statului și națiunii în favoarea societății civile. Apoi a venit rândul anulării viziunii normale asupra sexelor și familiei tradiționale, însoțite de legalizarea celor mai diverse forme de mutații de gen și perversiuni. Toate acestea se întâmpla pe fundalul progresului tehnologic: noi forme de producție, tehnică de calcul, performanțe în programare și sintetizarea de noi materiale. Ideologia și tehnologia s-au contopit treptat într-un tot întreg și inseparabil. Progresul tehnic a devenit un factor ideologic, iar ideologia, la rândul său, s-a transformat în nimic altceva decât tehnologie. De aici a și derivat înlocuirea produsă de specialiștii în tehnologii politice a formelor politice clasice.

Astfel am ajuns la ultima fază de eliberare a omenirii de toate restricțiile și limitările. În Occident deja nu mai există nici religie, nici Stat în deplinul înțeles al cuvântului, nici ierarhii politice, nici familii normale. Toate formele de înlăturare a limitelor, adică de transgresiune, au fost depășite în întregime. A mai rămas de făcut un singur pas, ultimul pas – forțarea graniței speciei umane ca atare. Anume asta este esența H+ – ultimul cuvânt al liberalismului. Transhumanismul nu reprezintă o manifestare colaterală și ciudată a dezvoltării tehnice, ci exprimă sfârșitul logic al epocii moderne. Urma să ajungem în mod inevitabil la această etapă – la epoca cyborgilor, hibrizilor, mutanților și himerelor. Iată că am și ajuns.

Firește, la ora actuală majoritatea absolută a umanității nu este gata să se transforme în cyborgi sau mutanți. Dar cine îi cere părerea acestei majorități a omenirii? Întreaga istorie este opera elitelor. Masele niciodată nu sunt gata de nimic. Dar asta nu are absolut nicio importanță. Dacă nu sunt gata, atunci vor fi pregătite, și încă atât de abil, încât nimeni nu va reuși să observe nimic. Transhumanismul este inevitabil doar dacă noi vom accepta principala tendință a epocii moderne – credința în progres, în dezvoltarea și perfecționarea umanității. Această religie sau, mai exact, pseudoreligie a progresului a fost răspândită în Europa și în lume prin intermediul Iluminismului. Această erezie a înlocuit treptat sau a împins la periferie toate formele religioase tradiționale și în primul rând creștinismul. Odată luând direcția progresului, este imposibil să te oprești la jumătate de cale. Făcând primul pas, suntem constrânși să mergem pe același drum până la capăt. H+ reprezintă stația terminus. Dincolo de ea începe limbajul computerului.

Singurii care se află în partea opusă în raport cu posthumanismul sunt tradiționaliștii consecvenți și fundamentali. Însă ei resping nu doar această ultimă mutație, ci și întreaga Modernitate: însăși ideea de progres, dezvoltare, tabloul științific al lumii, democrația și liberalismul. În locul acestora tradiționaliștii au afirmat și afirmă pe Dumnezeu, Biserica, Imperiul, păturile sociale, statele și datinile populare. Nu există niciun fel de progres. Lumea modernă nu este rezultatul unui progres, ci a unei decăderi. Este împărăția antihristului. A lupta cu H+, a refuza ultima transformare, dictată de însăși logica ideologiei liberale a epocii Moderne și în același timp a accepta alte aspecte ale Modernității este pur și simplu absurd. Transhumanismul reprezintă în mod inevitabil ziua de mâine, dacă e să acceptăm felul în care arată ziua de azi. Dacă, însă, dorim cu adevărat să avem o altă soartă, trebuie să ne întoarcem în trecut pentru a înțelege unde anume am comis greșeala fatală.

Sfânta Tradiție susține că diavolul poate să facă orice. Dar el nu poate crea omul. El poate doar să-l parodieze, confecționând un simulacru al acestuia.

În mod evident, H+ este uneltirea lui.

Traducere: IURIE ROŞCA

Provident Romania
Don't miss the stories followReCunoaste adevarul! and let's be smart!
Loading...
4/5 - 2
You need login to vote.
rusia-alegeri-romania

Cetăţenii ruşi din România vor vota duminică în Bucureşti şi Constanţa

kuzmin-la-tvr

VIDEO: Interviul oferit ştirilor TVR de Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin

Related posts
97 Responses to “Transhumanismul”
  1. # septembrie 20, 2016 at 5:58 pm

    Fain si ‘ ntetersant articol l am citit si de pe Katehon.com( este in lb englz).Dl I.Rosca daca se poate aduceti si articole de pe estica.eu, …cel cu microbul/ boala  neoliberalismului…F F fain…Si pe Katehon sunt f multe si f bune dar n am timp sa le citesc pe toate.Recomand tuturor care au timp si mintea mai „aerisita”sa citeasca articole de pe cele doua site uri de mai sus [ estica.eu ( lb rom., katehon.com ( lb englz)]

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 11:03 am

      Rusii livreaza gaze in teritoriile ocupate din Ucraina,incaseaza banii de la consumatori,dar factura o trimit la Kiev.Ucraina nu are posibilitatea nici cel putin sa masoare ce gaze pretind rusii ca livreaza.La fel procedeaza rusii si in Transnistria,trimitand factura la Chisinau.Regimul Putin practica hotia ca politica de stat.Sa-i multumim lui Dumnezeu ca am scapat chiar si partial de influenta ruseasca!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      • .ro
        # septembrie 21, 2016 at 11:23 am

        Citat scurt dar elocvent din Dugin,ideologul lui Putin: „traditionalistii afirma …Imperiul(litera mare),…statele(litera mica”  In traducere,ce ar vrea rusnacii disperati ca economia lor e blocata in neputinta si incompetenta si analistii proprii le arata ca in forma actuala de guvernare kaghebista nu sunt solutii de iesire din impas;Imperiul rus sa subjuge statele Europei,din care sa suga resurse si bunastare.Viclenie are regimul Putin si reprezinta un pericol ptr. Europa,norocul nostru ca nu are si inteligenta.

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 1:10 pm

        Rushii vreau sa faca o ruta ocolitoare prin marea baltica si astfel toata alimentarea prin ukropia cu tot scandalul ,inclusiv prin moldova si romanica ,va trece prin germania !! gazul va fi vandut la acelashi pretz si nemtzii il vor distribui preferential la ce preturi vor ,numai ca e o opozitie cumplita din partea tuturor in afara de nemtzi ,nazistii ukropi turba efectiv la ideea asta !! Ma intreb de ce ?? Daca cum zici tu sunt furati ?? Pai nu e mai bine sa cumpere gazul de la nemtzi ,pretenii lor ?? Nu erau ei frati cu hicler ?? La ukropi a fost ghine vre-o saptezeci de ani ,da’ de cand sunt condusi de marioneta ricana in urma loviturii de stat maidaneasca data de CIA ,urla mereu ca sunt faultati de…rusi !! Si la noi e la fel de cand CIA inhaitata cu se’curitatea au asasinat presedintele tzarii si comandantul suprem al armatei !! Si la noi inainte era …bine !!

    • M_D_L
      # septembrie 22, 2016 at 1:44 am

      Dugin lungeste vorba, de parca ar fi platit la numar de cuvinte. Stilul asta l-am vazut la articolele scrise de americani.  Ce vrea el sa spuna se traduce astfel: Khazarii, care acum conduc SUA si tot Occidentul, au invatat de la evrei sa faca gramezi de bani prin practicarea la scara mare a bisnitei. Umfla preturile la marfuri si castiga mai multi bani decat toti producatorii. Dupa ce au avut excedent financiar si neavand voie sa cumpere pamant (se opuneau feudalii si mosierii locali), s-au apucat sa faca bisnita cu marfa suprema, banii. Au inceput sa camatareasca, au imprumutat bani la state (guverne) si au capatat putere (influenta) politica. Au organizat si revolutii (bolsevica, etc) si au obtinut controlul direct asupra unor tari importante. Au dat in damblageala si acum isi imagineaza ca lumea va fi cum le bese lor mintea. Vor sa acceptam inacceptabilul, adica sa ne punem in patru labe si ei sa ne ia pe la spate sau prin fata, Cum isi imagineaza ei ca lumea normala la cap va fi de acord cu casatoria intre homosexuali si cu adoptatea copiilor de catre acestia ? Si de ce sar in apararea tiganilor, care nu vor sa se integreze si sa munceasca si se tin de infractiuni ? Va spun eu ca se vor acumula tensiuni mari in societate (omenire) si lumea va exploda la un moment dat. Khazarii o vor incasa rau de tot, vor plati pentru aceste exagerari ale lor. Vorba aia, „sarpelui cand ii vine sa moara iese in drum”.

      • M_D_L
        # septembrie 22, 2016 at 1:55 am

        Prin astfel de idei (ideologii) coclite, khazarii vor sa calareasca toata omenirea, imbecilizata prin controlul asupra mass-media si sistemului de invatamant, de catre domnii khazari. Pasarea malai viseaza.

  2. antonescu
    # septembrie 20, 2016 at 7:15 pm

    Ba boilor ati avut ocazia 50 de ani sa demonstrati ca sunteti mai buni ca Occidentul si SUA si voi ce ati facut ma jeguri umane, ma rahati umani, rasa inferioara rasa ruseasca trebe starpita… ati construit un zid ma leprelor si garduri de sarma ghimpata javre ordinare. Fugea lumea ca la balamuc de raiul promis de voi. Si acum vreti sa faceti la fel doar ca NU va mai merge… cei din ESTUL EUROPEI va cunosc. Au ramas cativa retarzi din Germania si Franta. NU SUNTETI BUNI DE NIMIC DOAR SA FURATI SI SA VIOLATI

  3. SaakasBilly
    # septembrie 20, 2016 at 9:06 pm

    In primul rand esti la ani lumina de subiectul discutat in articol !! Efectiv tu esti un grobian ,un primitiv ,care nu poti gandi la un astfel de nivel… metafizic !! Si ca sa-tzi raspund la latratul sau scheunatul tau ,deoarece vad multa frustrare si invidie in actiunile tale haotice,deci ca sa-ti raspundin legatura  cu unele dintre realizarile rusesti ,oricum ai da-o ,e tzara cea mai mare de pe glob ,fapt de necontestat de nimeni oricat de mare golan planetar s-ar da ,sunt o fortza militara ,iarashi de necontestat ,singurii care se pot opune fara shovaiala marelui imperiu malefic rican ,si nu in ultimul rand cei care ne-au dat singurul cosmonaut pe care-l avem si cu care ne laudam la toate simpozioanele ,pe care l-am facut si ministru ,mare general si-l platim regeste si acum !! Ma indoiesc ca vom mai avea vreodata inca un cosmonaut sau astronaut in latrina asta balcanica ,penca la cat de magari suntem nu cred ca mai pupam asa ceva de la rusi ,mai ales ca acum nu mai e moka ci pe bani ,ca tot ei ii cara in cosmos si pe ricani ca sa aiba si aia cu ce se lauda !! Daca nu le dau motoare de racheta ,nu mai pot aia sa plaseze nici macar un satelit !! Recent Fachebuciu’ a piedut un satelit care a explodat doar pen’ca nu a apelat la rusi care l-ar fi plasat pe orbita in siguranta !! Ce au realizat „boii” de rusi ?? Cred ca tu esti de fapt boul ,pen’ca esti un cretin si un incult !! Noi ,sti tu bine birlicule ,cand am fost in fatza trupelor sovietice ce am facut ?? Am cedat moldova doar la o somatie ,apoi mihaitza a dat ordin ca sa-l prinda pe mareshal pe care l-am impushcat ,adeca in fatza dushmanilor ne-am impushcat conducatorul ,comandantul suprem al armatei !! In fatza atacului fara precedent al CIA asupra romaniei din dec. 89′ sti ce-am facut ?? Ne-am executat conducatorul suprem al armatei si preshedintele tzarii !!  Pai !! mai este undeva in lume o panorama mai mare decat cloaca asta balcanica la care voi se’curistii  ii ziceti tzara ?? Noi facem pe altii boi ?? Pai pe langa rushi suntem un …cacat de musca !! :http://www.stiripesurse.ro/singurul-cosmonaut-roman-este-putred-de-bogat-sotia-lui-a-dezvaluit-averea-familiei-prunariu_1152628.html

  4. # septembrie 21, 2016 at 2:54 am

    Probabil daca ac articol era scris de un cetatean USA cu numele de Alecc Duggsonn părea mai interesant. Depasind  usor ac aspect al cetateniei autorului am putea descoperi idei F INTERESANTE si NOI in  articol .Ac idei reflecta obiectiv realitati actuale si tendinte viitoare in dezvoltarea societatii , pe unii ii ingrijoreaza pe altii ii entuziasmeaza. Cine are ” bostan ” pe umeri si nu un dovleac putred , observa NEUTRU ambele aspecte , reflecteaza tragand anumite invataturi. Cine tocmai s a intors de la ” prăşit porumbu’ ” cu dovleacu’ infierbântat (si putred)…”dă cu sapa in continuare”  pt ca atata stie si l duce dovleacu’.

  5. Antonescu
    # septembrie 21, 2016 at 5:29 am

    Sakasmooie rusia e țara cea mai mare de pe glob pentru ca are in componenta numai teritorii furate BOULE. Este o forța militară pentru ca a furat secretele militare altora. In rest voi vorbiți de primitivism, grobianism si taraneala????? Tocmai voi ma labe triste limbricii unui neam de sălbatici si jegosi???? De violatori hoți nespalati si betivi ordinari???? Voi vb mah care reprezentați cea mai josnica rasa de pe pământul asta … rușii!!!!! In rest liviule nu pot sa nu remarc faptul ca oricât ai încerca sa te ascunzi tot un basarabean cordit esti. Nici nu aveam așteptări… greu sa găsești un roman care sa mănânce atâta kkt rusesc ca voi

    • SaakasBilly
      # septembrie 21, 2016 at 12:53 pm

      Dom’ ….nescu ,vorbesti ca un betziv care a fost deranjat de un caine comunitar in timp ce dormea mort de beat in shantz !! Esti ca musca de cacat care are ambitzia ancestrala de a lasa o cacareaza pe suprafatza imaculata a soarelui !! De invidie ,de nimitnicie,de miros pestilential ,de viatza de cacat ,de ura asupra propriei persoane !! Ma rog,motive se gasesc…destule  !!

  6. # septembrie 21, 2016 at 9:03 am

    Dl SSKB pe undeva ai facut un coment cu ca”pretini” din EU au adus Ro.in stad de dezvltr a tarilor din lumea a III a. Acu ‘ incep sa se prinda de smecherie si altii. P.M. italie a spus ceva de genul „este curios cum toate tarile din EU sunt pe austeritate si pe minus numai FRANCIA dar mai ales GERMANISTAN sunt pe plus ( un plus de 18 miliarde €  in principal datorita exporturilor ( din indstr grea )  in tarile  EU care au fost „ajutate” constant sa devina piata de desfacere).” Este cel putin ” ENTERESANT ” cum politica de DEZINDUSTRIALIZARE si FALIMENTARE  ECONOMICA (din ultimi 25 de ani)  a Ro (si nu numai ) isi demonstreaza succesul la superlativ. Si noi ( români )suntem ” indragostiti orbeste ” de EU….si ale lor valori democratice ,economie de piata , libertati individuale …etc

    • Antonescu
      # septembrie 21, 2016 at 12:23 pm

      pai si ce ai vrea bah livache, sa visam la „raiul” rusesc? la libertatea de exprimare a moscovei (ai alta opinie decat a lui putzulica ti-ai luat un glont in cap) la economia rusa condusa doar din mafiotii apropiati lui putzulica pedofilul si bazata doar pe resurse? Asta este alternativa voastra la UE si SUA … rusia mah labagiilor!!!!Ce sa invatam de la voi ma viermi intestinali, cum sa furam mai usor tezaurul altor state, cum sa furam teritoriile altor tari? V-am mai spus ati avut ocazii nenumarate sa demonstrati ce hram purtati … si ce ati facut? Ati ridicat Zidul Berlinului pentru ca ramaneati singuri in RDG si ati inconjurat cu sarma ghimpata si campuri de mine toata Europa de Est sa nu fuga oamenii de atata lapte si miere oferit de voi. Nu vedeti ma javre ordinare ca nici dupa 25 de ani nu reusim inca sa ne revenim dupa perioada neagra petrecuta sub influenta rusiei!!!!!!!!!!!!!!!! Mergeti in republicile aflate sub influenta rusiei si apoi in tarile din Europa de Est scapate de sub influenta voastra si o sa vedeti ca cei ramasi cu voi sunt in acelasi stadiu de dezvoltare ca acum 25 de ani pe cand toti cei care au scapat de voi au evoluat. Despre ce dracu vorbiti ma leprelor. Voi in Romania veniti cu abureli din astea???? Pai aici va cunosc toti ma ce va poate pielea…

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 1:43 pm

        Tu te iei in piept cu rushii dupa ce ca-s plecati de vre-o 50 de ani ?? Ia-te cu ricanii care-s aici ,nu le suge pula si linge coaiele !! Ca daca pleaca ricanii si vin rushii o sa le sugi lor pula si o sa dai cu limba in gaoaza lor, cum au facut precis parintzii si bunicii tai !! Asa fac taratoarele,nevertebratele ,lingaii de stapani straini !! Sunteti de-a dreptul scarboshi !! Prosti ,lashi si scarboshi !!

    • SaakasBilly
      # septembrie 21, 2016 at 12:45 pm

      Sti !! Imaginea pe care o da marele imperiu’ pentru cei care nu le inteleg sconcsoasele si ingineriile diavolesti e de mishcari haotice ,de prosti care citesc cartile invers ,de gealatzi la nivele foarte inalte care gresesc ,cum e exemplul tipic cu bombardamentul asupra trupelor guvernamentale siriene ,dar ei nu gresesc !! Poate o sa para ca-i laud ,insa daca privesti atent toate ,dar absolut toate din aceste greseli sunt in favoare lor !! Niciodata,dar niciodata ,nu se greseste in defavoarea lor !! Ei au aliati ,amici adeca ,unii pot crede ca toti ,absolut toti sunt intr-o pozitie privilegiata in fatza marelui imperiu’ ,dar nu e asa ,ricanii au asa zisi aliati  pe care binenteles ii „ajuta” pe toti ,numai ca pe unii ii ajuta negativ iar pe altii pozitiv !! Cel mai mare ajutor pozitiv care-l poti primi de la ei ,e acela de a fi lasat in pace !! De obicei nimeni nu cere mai mult ca sa nu fie ajutat negativ ,deoarece ajutorul negativ poate fi o demolare mai cumplita decat in cazul dushmanilor declarati !! Noi suntem oficial „aliatii” lor ,dar noi am fost demolati in perioada asta mai dihai ca in cele razboaie mondiale !! Si sa facut asa de sistematic incat o revenire la ce am fost nu se mai poate face numai  in 4-5 generatii !! Imperiul malefic reprezinta ceva de care inca lumea nu a vazut !! Ce vedem noi cu ochiul liber e doar varful icebergului ,partea in imersiune e cea care taie rasuflarea !! E o mashinarie ultrasofisticata de terminat neamuri ,civilizatii si culturi ,crescuta si hranita din propria noastra ignorantza si delasare !!

      • Antonescu
        # septembrie 21, 2016 at 1:23 pm

        HA HA HA HA HA „Ce vedem noi cu ochiul liber e doar varful icebergului ,partea in imersiune e cea care taie rasuflarea !! E o mashinarie ultrasofisticata de terminat neamuri ,civilizatii si culturi ,crescuta si hranita din propria noastra ignorantza si delasare !!”Pai asta e chiar rusia … ei distrug neamuri, culturi, civilizatii etc. imperiul malefic tarane este chiar rusia de la care sugi tu mereu.

        • SaakasBilly
          # septembrie 21, 2016 at 1:36 pm

          Am voie sa spun ca esti prost ?? Nu ai impresia ca tu nu vezi ce e evident tuturor ?? Si nu crezi ca doar cretinilor li se intampla „minuni” din astea ?? Eu simt compasiune pentru tine ,si pentru singurul tau neuron…la fel !! Sper sa nu te astepti la mai mult !! De obicei nu vorbesc cu…animalele !!

  7. vasile dumitru
    # septembrie 21, 2016 at 10:33 am

    bogatilor care conduc lumea le este frica de moarte.bogatiile lor cui or sa ramana.ei intuiesc ca majoritatea nu or sa aiba parte de inviere.in care nici nu cred.asa ca,pereat mundi.

  8. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 1:31 pm

    Cat despre articol ,dom’ Liviu ,ca vad ca nu prea am ce discuta cu altcineva pe aici ,il gasesc prea filozofic ,prea peste omul de rand ,mocofanul romarlan !! Stiu ‘poate ating ceva ,vre-o coarda sensibila ,dar consider ca e bine sa fim totusi cu picioarele pe pamant !! Eu de exemplu,am trait intr-o izolare cumplita vre-o 30 de ani ,am cam uitat sa vorbesc ,sa scriu , sa ma comport ca un om civilizat !! Am avut tendinta sa ma arunc la orice femeie buna de tavalit si asa mai departe !! Am fost dus la dentist pentru ca si dantura mi-a ajuns intr-o stare deplorabila !! Am fost shocat de foarte multe lucruri revenind la viatza ,insa din cauza ca prima data am citit foarte mult incercand sa ma familiarizez cu realitatea ,ma asteptam ca tehnologia dentara sa fie cu totul alta ,dar am gasit-o fara nici un progres real !! Dupa progresele cu care se laudau teoretic mai ales ricanii ,nu eram mirat daca dantura imi era reparata printr-o reprogramare genetica in care dintzii vechi sa cada si sa iasa un rand nou de dinti !! Am fost efectiv oripilat de inapoierea tehnologica pe care am vazut-o !! Am dat de o fatuca fara cunostinte fundamentale de medicina ,putzin isterica ,sau fricki, cum vrei sa-i spui ,dar frumoasa foc ,presupun ,buna de altceva ,pen’ca medicina a ajuns un fel de futigclub !! Nu spun prin ce am trecut pentru ca e incredibil !! Asa ca atunci cand e vorba de chestii mari ca modificarea genetica a speciei umane prefer sa fiu putzin circumspect ,prefer sa am rezerve asupra unor teori emise de mincinosi incurabili cum sunt ricanii !! Sunt convins ca ei asa ceva vreau ,de tendintele lor satanice nu ma indoiesc o clipa ,insa ideea e ca mai trebuie si sa poata !! Iar in ciuda intregii lor industrii de propaganda care sustine omnipotentza lor si excelenta lor : ) : ) : ) ,ma tem ca ei deja incep sa „poata” tot mai putzin !!

  9. .ro
    # septembrie 21, 2016 at 2:35 pm

    SUA –Convoiul umanitar al Onu in care au murit 20 de persoane si au fost distruse 20 de camioane a fost atacat de doua avioane SU 24.

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 2:42 pm

      Politicienii bulgari au condamnat declaratia deputatului in Duma de Stat de la Moscova,Petr Tolstoi,care la o intrebare a reporterului Televiziunii Nationale din Bulgaria despre politica Rusiei fata de Bulgaria a spus: „Pur si simplu o vom cumpara.Asa cum am cumparat deja jumatate din coasta bulgara”.Nu mai trebuie sa mentionez ca deputatul e din partidul lui Putin

      • .ro
        # septembrie 21, 2016 at 2:56 pm

        In Rusia,opozitia la regimul Putin nu are nici un loc in Duma de Stat(Parlamentul Rusiei).Dupa ce au impuscat ziaristi si oameni politici,dupa ce au umplut puscariile cu opozanti si manifestanti,dictatura a invins! Acesta este modelul de stat pe care Dugin vrea sa-l implementeze in toata Europa.

        • SaakasBilly
          # septembrie 21, 2016 at 4:47 pm

          Faptul ca asa zisa „OPOZITIE” in russia nu are nici un loc in parlament ,e un lucru foarte pozitiv !! Asta inseamna ca oamenii serioshi nu vor putea fi scrofaitzi si injurati de cei platiti de CIA si de departamentu’ de stat rican ,ca sa-i faca de cacat !! Dar totusi la ricani am observat ca nu ai voie  nici macar sa sari gardu’ de la casa alba ca sa-i faci lu’ BOS o poza mai de aproape ca te pushca …nu ?? Pai atunci de ce nu-si  permit aia un scandalagiu in congres ridicat acolo de ONG-uri rusesti si chinezesti care sa-i scuipe si sa-i injure ?? De ce ?? Se bat cu caramida in piept cat de „democrati ” sunt ,da’ nu le trebe’ si lor o „opozitie” din asta „adevarata” cum vreau sa-i oblige pa’ rushi si pa’ chineji ,ca sa-i scuipe si sa-i scrofaiasca acolo in barlogu’ lor ,nu numai in toate ziarele cumparate de cazari  ??

    • SaakasBilly
      # septembrie 21, 2016 at 2:58 pm

      Statele Unite aprovizionează Arabia Saudită cu fosfor alb pentru a-l utiliza în războiul din Yemen :http://www.activenews.ro/externe

    • # septembrie 21, 2016 at 4:45 pm

      Dl .PUNCTRO , rusi/ amerikanski / turci/ israelu’ au toti RADARE care ” matura” Siria .Orice zbor a oricarei aeronave de razboi este vizibil  si inregistrat ( in memoria radar ului ) pe cele 4 radare. Sa zicem ca ar fi asa cum spui …de ce nu confirma si ceilalti prezenta av.rusesti.? Ru au spus ca in locul si la ora producerii atacului era la altitud de 3600 m UAV Predator apartinind USA army …a decolat de la INCIRLIK si aterizind dupa atac in alta parte nu retin…Nici macar nu este clar daca a fost atac aerian sau de la sol cu artilerie.  Pe linga convoi a fost inregistrata si o camioneta ISIS cu o mortiera grea .Presupun ca exista si inregistrari din satelit.Cred ca se inghesuie „sateliti” pe SIRIA …Este suficient de ambigua situatia asa incit nimeni serios si cu raspundere nu a facut afirmatii acuzatoare categorice.Poate ai gasit inf cu av Su 34 rusesti pe ceva site dornic de „senzational „.

  10. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 2:59 pm

    Tot mai mulți țigani emigrează în SUA, pretextând că sunt discriminați în România : http://www.activenews.ro/externe/Tot-mai-multi-tigani-emigreaza-in-SUA-pretextand-ca-sunt-discriminati-in-Romania-136610

  11. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:01 pm

    Mișcare importantă la Dacia. Renault mută linia de producție a modelului Logan Break MCV de la Mioveni în Maroc : http://www.activenews.ro/economie/Miscare-importanta-la-Dacia.-Renault-muta-linia-de-productie-a-modelului-Logan-Break-MCV-de-la-Mioveni-in-Maroc-136660

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 4:22 pm

      Francezii intentioneaza sa aduca la Mioveni liniile Renault-Nissan.Deci intristati-va,nu va bucurati,rusnaci-kaghebisti!

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 5:17 pm

        Eu am dat o stire din media romaneasca nu ruseasca ,o stire oficiala si confirmata si am dat si linkul unde e stirea !! Nu pot sti ca tine ce gandesc frantzujii !! Voi cacanarii stiti exact ce gandeste si Putin …nu ?? Ati stiut de fiecare data cand dadea tarcoale la coturile dunarii ,si ati anticipat si trupele gru si omuletzii invizibili care mishuna cu miile in bantunistanu’ miticesc !!  Nu sa bucurat nimeni ,au plecat pen’ca nu avem autostrazi si iobagii nostrii lucra mai scump ca iobagii altora !! Poate pentru ceilalti tot de la Renault o sa li se para drumurile noastre fara autostrazi mult mai bune ca la cei care chiar au infrastructura ,si vor prefera sa plateasca scump muncitorii cand pot sa-i plateasca…ieftin !! Tu nu ai logica ,tu de fapt nici nu esti un om normal la bila ,nu stiu de ce mai discut cu tine ??

  12. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:03 pm

    Doi țigani au fost bătuți în tramvaiul 41 din cauza manelelor ascultate prea tare : http://www.activenews.ro/stiri-social/Doi-tigani-au-fost-batuti-in-tramvaiul-41-din-cauza-manelelor-ascultate-prea-tare-132889

  13. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:04 pm

    Nordicii s-au săturat de ţiganii veniţi din România! Norvegia va INTERZICE cerşetoria prin lege: http://www.activenews.ro/prima-pagina/Nordicii-s-au-saturat-de-tiganii-veniti-din-Romania-Norvegia-va-INTERZICE-cersetoria-prin-lege-45900

  14. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:06 pm

    Incident extrem de grav la Timișoara: Un țigan a strigat: „Moarte românilor”, „românii sunt fraieri și săraci” într-un club. Țiganul și prietenii lui, aproape să omoare în bătaie pe românii care i-au spus să înceteze : http://www.activenews.ro/stiri-locale/Incident-extrem-de-grav-la-Timisoara-Un-tigan-a-strigat-%E2%80%9EMoarte-romanilor-%E2%80%9Eromanii-sunt-fraieri-si-saraci-intr-un-club.-Tiganul-si-prietenii-lui-aproape-sa-omoare-in-bataie-pe-romanii-care-i-au-spus-sa-inceteze-136534

  15. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:09 pm

    SA DESCHIS DIN NOU SEZONUL DE VANATOARE LA NEGRII ….IN RICANIA !! KU-KLUX-KLANUL POLITZIEI RICANE LA PRIMUL   „TROFEU” DE VANATOARE : http://www.stiripesurse.ro/tensiunile-rasiale-reizbucnesc-dupa-uciderea-unui-barbat-de-culoare-12-politisti-au-fost-raniti_1153118.html

  16. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:22 pm

    ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT. LA 30 DE ANI ESTE MILIONARĂ ÎN DOLARI PE BANII STATULUI. Acum este cap de listă pe lista PNL de la Constanță : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=850477&title=romania-lucrului-bine-facut-la-30-de-ani-este-milionara-in-dolari-pe-banii-statului-acum-este-cap-de-lista-pe-lista-pnl-de-la-constanta

  17. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:24 pm

    MASONERIE. Conform casetelor lui Robert Turcescu – Niels Schnecker – Este Mason Gradul 33 – Mare Comandor pentru Republica Moldova. Soția lui Niels Schnecker, Iulia Scnecker este consilier economic al Ambasadei României din Spania : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=678246&title=masonerie-conform-casetelor-lui-robert-turcescu-niels-schnecker-este-mason-gradul-33-mare-comandor-pentru-republica-moldova-sotia-lui-niels-schnecker-iulia-scnecker-este-consilier-economic-al-ambasadei-romaniei-din-spania

  18. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:27 pm

    ULTIMUL CAP DIN ROMÂNIA. Nu şi-au vândut pământul la străini, nu şi-au distrus sistemele de irigații. Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi are in fiecare an profit de cel puțin un milion de euroMotto-ul lui Muscă: „Am rămas impreună. Nu ne-am vândut pământurile la străini. Nu ne-am distrus sistemele de irigații. Am știut ce avem de făcut. România ar putea arăta aşa, dacă cei din domeniul acesta ar înţelege să lucreze serios.” : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=430790&title=ultimul-cap-din-romania-nu-si-au-vandut-pamantul-la-straini-nu-si-au-distrus-sistemele-de-irigatii-ultimul-cap-din-romania-plateste-tractoristii-cu-2000-de-euro-si-are-in-fiecare-an-profit-de-cel-putin-un-milion-de-euro

  19. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:29 pm

    EPURARE ETNICĂ FĂCUTĂ DE GUVERNANȚI DE 26 DE ANI ÎNCOACE. DIN CULPĂ SAU INTENȚIONAT? Populaţia României s-a redus cu 13% din 1990 până în prezent: cauzele, migraţia, planning-ul familial şi mortalitatea : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=854776&title=epurare-etnica-facuta-de-guvernanti-de-26-de-ani-incoace-din-culpa-sau-intentionat-populatia-romaniei-s-a-redus-cu-13-din-1990-pana-in-prezent-cauzele-migratia-planning-ul-familial-si-mortalitatea

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 3:43 pm

      Populatia Rusiei s-a redus cu 50 de milioane in aceeasi perioada,respectiv 25 % .Super epurare etnica?

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 4:04 pm

        Noi in realitate suntem in jur de 14-16 milioane ,asta conform unui situatzii desconspirate din greseala de ricani !! Deci ne apropiem vertiginos de jumatate din cati am fost !! Nu stiu daca observi ,eu nu dau minciuni si dezinformari cum faci tu !! Tu manipulezi permanent sconcsoase si minciuni iar credibilitatea ta e zero !! nici macar nu dai sursa informatiilor cum fac eu !! Tu scotzi cacatele direct din burta(sau din cur) ,de parca nu ai avea o intreaga industrie de minciuna si dezinformare ricana la dispozitie !! Eu efectiv nu fac altceva decat sa demontez minciunile imputzite spuse mereu de tine !! Consider ca russia e bine mercy pe langa cloaca asta imputzita balcanica, miticeasca, in care suntem obligati sa traim ,intre hotzi,mincinoshi si criminali !! Daca am fi in situatia russiei nici nu mi-ash face probleme, ca e pe maini bune ,dar vai de capu’ nostru de iobagi prapaditi !!

        • .ro
          # septembrie 21, 2016 at 4:26 pm

          Cauta kaghebistule pe internet populatia Rusiei in 1989 si in 2016.daca nu stii sa cauti,pune-o pe Natasa.

          • SaakasBilly
            # septembrie 21, 2016 at 5:09 pm

            Ma pishulez pe ochii tai mici de guzgan imputzit !! Eu nu am nici o treaba cu rushii !! Sunt plecati de vre-o 50 de ani de la noi ,eu nici nu am apucat sa vad natur cum arata unu’ !! Numa’ cacati mincinoshi si se’curisti imputziti ca tine ,ii vad mereu la coturile dunarii si vad pisti tat gru si omuletzi ca neste pishati friki si neste rahati ambuscati scrizofrenici si isterici !! Va bucuratzi ca neste scelerati de necazurile lor, majoritatea inventata de propaganda ricana mincinoasa ,de parca rumanu ‘ ar avea ceva de castigat din asta !! Pana una alta noi suntem o colonie ,cea mai saraca din europa ,de unde poporeanu’ pleaca unde vede cu ochii sa scape de iobagia in care i-a adus dictatura se’curista !! Vai de capu’ tau …cacatule !!

  20. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:40 pm

    CRIMINALII SI MINCINOSHII RICANI ,ACUZA TOTDEAUNA PE ALTII DE CRIMELE SI MINCIUNILE LOR  : China a respins vehement, joi, in Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, criticile aduse de SUA si mai multe tari cu privire la situatia sa in materie de drepturile omului, afirmand ca Statele Unite sunt ipocrite si, totodata, vinovate de crime, inclusiv de violarea si uciderea de civili, relateaza Reuters.„SUA sunt renumite pentru abuzurile comise in inchisoarea Guantanamo, violenta cu armele de foc este de nestapanit, rasismul este o boala adanc inradacinata”, a declarat diplomatul chinez Fu Cong in cadrul Consiliului, folosind un limbaj neobisnuit de taios.”Statele Unite efectueaza spionaj extern pe scara larga, folosesc drone pentru a ataca civilii nevinovati ai altor tari, trupele lor aflate pe teritoriu strain comit violuri si crime asupra populatiei locale. (De asemenea) comit rapiri in strainatate si folosesc inchisori secrete”, a mai spus diplomatul chinez. : http://www.hotnews.ro/stiri-international-20858088-china-denunta-violurile-crimele-comise-sua-consiliul-onu-pentru-drepturile-omului.htm  :  http://www.hotnews.ro/stiri-international-20858088-china-denunta-violurile-crimele-comise-sua-consiliul-onu-pentru-drepturile-omului.htm

  21. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:47 pm

    RICANII MINT DIN NOU CA PORCII ,IMPOTRIVA TUTUROR EVIDENTELOR : Ministrul rus al Apararii a declarat ca a respins ideea prin care convoiul umanitar din apropierea Alepului a fost tinta unui atac aerian. El a spus ca acesta a luat foc pur si simplu.”Am studiat in detaliu imaginile video si nu am constatat ca acest convoi a fost lovit cu munitie, a declarat Igor Konashenkov, purtatorul de cuvant al ministrului Apararii rus.”Nu exista cratere, iar partile exterioare ale autovehiculelor nu au daune consistente, provocate de bombe lansate din aer.”Konashenkov a spus ca daunele convoiului, vizibile in secventele video, reprezinta rezultatul direct al incarcaturii care a luat foc in mod „ciudat”, chiar in timp ce militantii au inceput ofensiva in apropierea Alepului.  : http://www.hotnews.ro/stiri-international-21302470-rusia-convoiul-umanitar-luat-foc-nu-fost-atacat-sus-sua-atacul-asupra-convoiului-umanitar-din-siria-pare-atac-aerian.htm

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 4:36 pm

      In timp ce doua SU 24 faceau fotografii deasupra convoiului sa posteze pilotii pe facebook,faina si zaharul,deranjate de zgomot s-au autoaprins,20 de oameni cum au murit,kaghebisti? 

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 4:59 pm

        Acolo e o facatura ca sa distraga ricanii atentia publica de la crimele lor ,aproape o suta de soldati sirieni ucishi in patru raiduri aeriene recunoscute de ricani,anglo-saxoni si australieni ,si peste o suta de raniti !! Au facut-o de oaie urat de tot criminalii indraciti !! S-au gandit sa faca o inscenare ca sa dea vina pi rusi si sa nu respecte partea lor de armistitiu ,pe care nici nu au respectat-o ,dar sa-i scoata pa rusi vinovati !! Tu nu pricepi boule ca nu este cazul de bombardament ,pentru ca nu exista gropi ??? Chiar esti asa de cretin  si asa de jeg ??Maleficii mint intruna ca porcii ,dar tot ei vreau sa fie si crezuti ??

        • .ro
          # septembrie 21, 2016 at 6:09 pm

          Cand racheta se infige in TIR-ul cu zahar,groapa se face in zahar,kaghebeu.Alte gropi sunt in creierele voastre de rusnaci batuti in cap.

          • SaakasBilly
            # septembrie 21, 2016 at 8:36 pm

            Deja apar primele semne ale cauzei inscenarii cu „bombardamentul rusesc pa’ ajutoare” ONUcu ricanesc cere sa se interzica zborul avioanelor siriene deasupra propriei lor tzari ,binenteles si a celor rusesti !! E de rasu’ plansu cu toata latrina asta asa zis de „legi internatzionale ” Si hicler proceda la fel  !! Deci „globalizarea” ricana e nazism pur !!

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 8:41 pm

        „20 de oameni cum au murit,kaghebisti? „–-cum au murit milionul de irakieni si cum i-au rupt capul lui Saddam in streang ,……de la o sticlutza fluturata de un excroc si mincinos rican pe baza careia au invadat si jecmanit ,ucis,pogromit si tras prin genocid lumea araba !! Asa simplu !! Deci crimalii ricani au facut grozavii mult mai mari decat  sa ia mauu la „20 de oameni” !!

  22. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 3:54 pm

    Manifestatie de protest la Bruxelles impotriva tratatelor de liber-schimb transatlantice : Circa 9.000 de persoane, potrivit politiei, au manifestat marti, la Bruxelles, sub ferestrele institutiilor europene, pentru a denunta tratatul de liber-schimb transatlantic pe care UE il negociaza cu SUA (TTIP) si echivalentul sau pe cale de a fi semnat cu Canada (CETA), informeaza AFP citat de Agerpres.La trei zile dupa marile manifestatii impotriva TTIP, care au reunit intre 163.000 si 320.000 de persoane in sapte orase germane sambata, manifestantii s-au adunat la apelul unei largi coalitii „TTIP, CETA, nu va vrem’, scandau unii manifestanti. Altii agitau o pancarta: ‘Pentru democratie, servicii publice si sociale: ?TTIP, stop !”.”Suntem siguri ca vom fi marii perdanti. Aceasta va dezechilibra total piata agricola”, si-a explicat pozitia un participant, Stephane Delogne, agricultor. „De aceste tratate transatlantice antidemocratice vor profita mai ales actionarii multinationalelor si puterile financiare, in detrimentul agricultorilor si consumatorilor, al lucratorilor si pensionarilor, al femeilor si tinerilor, al PME-urilor si claselor mijlocii’, denunta prin internet asociatia belgiana ‘Stop TTIP”, care face parte dintre organizatorii manifestatiei.  :  http://www.hotnews.ro/stiri-international-21302793-manifestatie-protest-bruxelles-impotriva-tratatelor-liber-schimb-transatlantice.htm

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 4:39 pm

      Cati dintre manifestanti au fost impuscati,cati sunt dati disparuti si cati sunt in puscarie?.Nu asa procedati voi in Rusia?

  23. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 4:52 pm

    Pai nu ti-am spus ca acum,chiar acum ,Ku-Klux-Klanul politistilor ricani albi (rasa superioara) a impushcat un negru ,complect nevinovat ,doar cu o carte in mana ,si porcii criminali zic ca a fost inarmat ?? Tu nu vezi ca aia ii extermina pa’ negrii sistematic ?? Eu am nepoti de culoare in state ,pe mine ma dor crimele astea porcule se’curist !! Crime despre care tu taci ca porcu’ in papushoi !! Nu-mi pasa de rushi ,acolo nu am pe nimeni ,in statele unite am neamuri ,unii de culoare …scarba se’curista si nazista ce esti !!

  24. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:27 pm

    SUA SI NATO TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU CRIMELE COMISE IN FOSTA YUGOSLAVIA : veste neasteptata, care vine sa zguduie lumea globalistilor (SUA si NATO), dupa atatia ani de minciuna propagandistica transmisa via mass-media, Slobodan Milosevic a fost achitat. Decizia va avea un puternic impact pentru „lumea libera si civilizata”, acea lume, care a condus operatiunea de distrugere a Iugoslaviei, sub pretextul unui asa-zis genocid pe care Slobodan Milosevic l-ar fi comis impotriva sarbilor kosovari.Minciună mediatică: Sârbii comit genocid împotriva albanezilor kosovari.Ulterior s-a aflat: Pură invenţie, aşa cum purtătorul de cuvânt oficial NATO, Jamie Shea, a admis.Obiectivul real: Transformarea NATO într-o forţă poliţienească globală şi impunerea controlului NATO în Balcani. Instalarea unei baze militarea americane în Kosovo.Consecinţe: 2000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo pusă în practică de către UCK, sub acoperirea NATO.”[1]Informatia cu privire la achitarea sa a aparut pe site-ul organizatiei neguvernamentale „Slobodan Milosevic”[2], un ONG dedicat prezentarii adevarului despre razboiul criminal condus de teroristii SUA-NATO din fosta Iugoslavie. In hotarare, Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie sustine ca nu exista suficiente probe pentru a se putea demonstra vinovatia sa.Fostul europarlamentar, Adrian Severin, a scris si un comentariu pe pagina sa de Facebook cu privire la aceasta decizie istorica:„Achitarea lui Slobodan Milosevici  : act de dreptate sau act de acuzare? :   http://www.nationalisti.ro/2016/07/sua-si-nato-trebuie-sa-raspunda-pentru-crimele-de-razboi-comise-fosta-iugoslavie/

  25. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:35 pm

    CRIMELE IMPERIULUI MALEFIC RICAN : LOVITURILE DE STAT – CHILE : În dimineața de 11 septembrie 1998, la a 25-a comemorare a loviturii de stat militare din Chile, care l-a adus pe generalul Pinochet la putere, chileenii s-au trezit pe un teatru de război care a readus la viață cumplita zi din 11 septembrie 1973. Santiago era din nou sub ocupație militară. Nori de gaze lacrimogene sufocau oraşul. Poliția îi ataca pe cei care ieșiseră pe străzi să comemoreze asasinarea lui Allende și a altor 30.000 de oameni. Demonstanții intenționaseră să protesteze în apropiere de La Moneda, palatul prezidenţial unde a fost ucis Allende, dar guvernul civil a interzis protestul acuzându-i pe manifestanți că au pus la cale “un complot” și că sunt “extremiști și agenţi subversivi”, cuvinte care au reprodus propaganda lui Pinochet împotriva stângii. (1) (n.t.: Astfel de proteste au loc în fiecare an de 11 septembrie în Chile, iar represiunea din partea poliţiei e la fel de brutală). “Cel puțin doi demonstranți au fost uciși și 180 arestați. Un socialist revoluționar care locuia în Santiago în acel moment a relatat că “cele mai multe violențe au fost provocate de poliție, care nu a ezitat să îi atace pe manifestanți cu tunuri de apă, cu gaze lacrimogene şi să tragă în mulțimea de oameni printre care erau mulți bătrâni și copii.”  : https://revolutianarhista.wordpress.com/2015/10/23/chile-statul-si-revolutia/

  26. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:41 pm

    INVESTITIILE AMERICANE INSEAMNA JAF COLONIAL !!– Investiţiile americane sau orice alte investiţii făcute după modelul globalist occidental sunt de fapt un jaf de tip colonial! România este considerată o țară săracă,unde guvernul se plânge mereu că nu are bani de salarii,pensii,ajutoare sociale sau investiții. Pe urmă,știm foarte bine că banii se tipăresc în SUA,nu în România. Deci se pare că americanii vin la noi pentru altceva. Și acel altceva sunt resursele naturale și umane ale României,care sunt cele mai abundente în zona în care ne aflăm. : http://dantanasescu.ro/2014/10/19/investitiile-americane-inseamna-jaf-colonial.html

  27. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:43 pm

    Barack Obama a anunțat angajamentul a 50 de state de a primi 360.000 de refugiați în 2017. CÂȚI A ACCEPTAT CIOLOȘ CARE E ȘI EL ACOLO?  : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=854399&title=barack-obama-a-anuntat-angajamentul-a-50-de-state-de-a-primi-360-000-de-refugiati-in-2017-cati-a-acceptat-ciolos-care-e-si-el-acolo-

  28. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:45 pm

    România ar fi promis, la New York, să accepte cel puțin de zece ori mai mulți refugiați decât în anul 2015. MAE neagă informația : http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=854945&title=romania-ar-fi-promis-la-new-york-sa-accepte-cel-putin-de-zece-ori-mai-multi-refugiati-decat-in-anul-2015-mae-neaga-informatia

  29. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 5:51 pm

    Rusia susţine că o dronă de atac a SUA era în zona bombardamentului contra convoiului ONU din Siria : „Doar proprietarii dronei ştiu ce făcea acolo în acel moment, ce misiuni avea”, a declarat Konaşenkov, conform site-ului agenţiei Reuters.   Oficialul rus a subliniat că Moscova nu trage nicio concluzie privind prezenţa dronei americane, precizând însă că aparatele de acest tip sunt dotate cu rachete aer-sol.  : http://www.mediafax.ro/externe/rusia-sustine-ca-o-drona-de-atac-a-sua-era-in-zona-bombardamentului-contra-convoiului-onu-din-siria-15740651

    • .ro
      # septembrie 21, 2016 at 6:33 pm

      O drona de atac Predator este dotata cu maxim 6 rachete,Au fost distruse 20 de camioane.Kaghebistii sustin ca nu sunt gropi,deci nu se poate sustine ca o racheta a distrus mai multe camioane.Un avion SU 24 este dotat cu un tun rotativ cu 500 de proiectile si cu peste 10 rachete si au fost 2 avioane.

      • SaakasBilly
        # septembrie 21, 2016 at 7:10 pm

        E foarte simplu ,rachetele de pe predator nu fac gropi si sunt destul de precise ca sa nimereasca camioanele !! fiind foarte aproape una de alta focul sa propagat !! Mare filozofie !! Bombele lansate de pe avioanele rusesti lasa gropi foarte adanci ,iar mitralierele lasau si ele urme specifice fara sa incendieze insa in halul acela !! Mai ramane ipoteza incendierii intentionate cum au obiceiul ricanii sa faca magarii de genul !! Au daramat ei ditamai doua blocuri turn cu peste sase mii de victime dintre proprii lor cetateni pentru a putea motiva campania de jaf si genocid care tzine de un deceniu ,nu pot incendia ei neste prapadite de camioane ??

        • .ro
          # septembrie 21, 2016 at 7:23 pm

          Tun rotativ au avioanele SU 24,kaghebeu,ca nu suntem in WW2 sa aiba mitraliere.Iar tunul trage cate o lovitura precisa si nu raman urme,mai ales ca lovitura e urmata de un incendiu.

          • SaakasBilly
            # septembrie 21, 2016 at 8:25 pm

            Nemtzii au recunoscut ca nu exista nici o dovada care sa sustina minciuna cu cele doua avioane rusesti  !!

          • SaakasBilly
            # septembrie 21, 2016 at 8:30 pm

            „Tunul Rotativ” e de fapt o mitraliera de calibtu mai mare ,cam ca cele de pe elicoptere !! „Lovitura Precisa” de pe avioane nu exista ,la acest gen de arme ! Sunt rafale imprastiate !! „Tunul trage cate o lovitura” –iarashi ai spus o prostie !! Te bagi in chestii la care nu te pricepi ,esti genul de activisti de partid care le sti pa’ toate ,da’ tu nu sti de fapt nimic ,in afara de dat sfaturi aiurea-n tranvai !!

  30. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 7:04 pm

    Ok !! Sa facem Abstractie ca imperiul criminal si mincinos rican a fost prins cu minciuna de N ori ,eu zic ca au mintit ca porcii de fiecare data si au fost prinsi de fiecare data cu dovezi de necontestat !! Bun !! Sa zicem ca rushii au fost cu doua avioane de a lor si mint , atunci de ce nu vin ricanii cu dovezi ,cum vin rushii in sprijinul afirmatiilor lor !! Ma gandesc ca au dovezi asupra faptei ucigashilor ca-n totdeauna,care doar acum cateva zile au ucis ca neste porci aproape o suta de militari sirieni si au facut peste o suta de raniti in patru raiduri de bombardament ,unde iarashi au mintit ca porcii ca ….au gresit ,si in prima faza au mintit ca nu ei au fost ci rushii,dar ei au fost inteleshi cu teroristii ISIS pe care ii inarmeaza si-i antreneaza ,deoarece CIA si departamentul de stat stau la baza tuturor organizatiilor teroriste nu numai din siria sau irak ci din toata lumea !!Aia au atacat sincronizat cu bombardamentele ricane !! Ei stiau ca pozitziile soldatzilor sirieni vor fi bombardate !! Ricanii mint si nu vin niciodata cu dovezi,cand sunt nevoiti sa o faca ,se dovedeshte ca sunt falsificate !! Ce fel de credibilitate poate avea cineva care se comporta in mod lash si golanesc ?? Rushii vor da o palma la cacat daca nu fac interdictie aeriana la avioanele golanilor mincinosi si criminali si daca nu curma invazia otomanilor in siria !! E clar ca interesul indracitzilor ricani e sa minta ,sa inshele ,si sa distruga organele de drept siriene si pe presedintele ales democratic al tzarii ,asa cum ne-au obishnuit ei cu crimele si jafurile facute peste tot unde bogatziile tzarilor respective le-au „facut cu ochiul ” !! Inca de acum catzi-va ani nu au facut un secret ca vreau sa bombardeze  organel statale siriene si sa produca haos acolo ,cum au facut in irak ,libia ,sau afganistan ,si au incercat in egipt ,Maroc si mai nou Turcia !! Ei nici acum nu fac un secret ca vreau sa rastoarne guvernarea legitima si sa instaureze marionete de-a lor ,li se pare ceva normal ca ei sa se ocupe de lovituri de stat si cu rasturnari de guverne peste tot in lume ,unde vrea muschiu’ lor !! Tratatele internationale in cazu’ lor nu au nici o relevanta !!

    • amatorul
      # septembrie 22, 2016 at 8:37 am

      am citit pe internet un banc. Intrebare la radio Erevan  de ce nu au loc lovituri de stat in Statele Unite ale , sa zicem,  Potomaciei? Radio Erevan raspunde  : pentru ca in Statele Unite ale Potomaciei nu exista Ambasada a Statelor Unite ale Potomaciei   :)))

  31. .ro
    # septembrie 21, 2016 at 7:15 pm

    Dovada este imaginea de pe radare care plaseaza cele doua avioane SU 24 deasupra convoiului.Dovada ca rusii mint este ca au dat in balbaiala;intai ca au explodat camioanele singure,apoi ca era o drona americana in zona,dar ei nu afirma ca drona ar fi facut ceva

    • SaakasBilly
      # septembrie 21, 2016 at 7:58 pm

      Pai nici ricanii nu pot afirma ca radaru’ poate spune ce tip de avioane erau cele doua,rusesti,israeliene,turcesti sau siriene  si ca avioanele au facut sau nu ceva !! Daca pot spune ricanii ca au facut ceva sau nu ,cred ca si rusii pot spune !! Dar mai degraba pot spune ca ricanii mint ca porcii cum mint ei de obicei ,si ca totul e o inscenare ca sa poata trece la un nivel superior al atrocitatzilor !! Pana acum nu au bombardat armata siriana !! Au facut fel de fel de intelegeri sconcsoase cu rushii care clar sunt naivi si voala ,uite rezultatul ,bombardeaza armata siriana ,fac incsenari sconcsoase ,mint insheala si ucid ca doar asta stiu sa faca !! Daca de la inceput bagau interdictie aeriana si pentru sconcsoshii ricani ,era cu totul alta treaba ,dar au fost fraieriti pana si de otomani ,la care cum le-au ridicat interdictia aeriana ,cum au invadat siria !!In pofida tuturor minciunilor si teatrului jucat si de aia ,au creat un coridor sigur de aprovizionare a daesh ,si au taiat posibilitatea curzilor de a le mai face probleme !! Mai putin si ajung in nordul orasului asediat alep,unde „fortzele democrate” sau „armata libera siriana” sau „ingerii de catifea” ma rog ,teroristii islamici aia „buni” ai lor le vor da arme munitzii si sustinere celor putzin sleitzi si epuizati …nu ??

    • SaakasBilly
      # septembrie 21, 2016 at 8:43 pm

      Boahahahahaha !!! Acuza vine pe „dovezi secrete” din surse „anonime ” ,deci veridicitate ….zero !! Barat : ) : ) : ) : )

  32. SaakasBilly
    # septembrie 21, 2016 at 7:34 pm

    Rusia a început lucrările la cel mai nordic zăcământ terestru de petrol : http://www.stiripesurse.ro/rusia-a-inceput-lucrarile-la-cel-mai-nordic-zacamant-terestru-de-petrol_1153216.html

    • M_D_L
      # septembrie 23, 2016 at 10:32 am

      Rusia sa dezvolte industria si tehnologiile de varf, sa puna la punct sistemul de invatamant ca sa aiba specialisti bine pregati. Sa foloseasca resursele pentru uz intern si sa vanda marfuri cu valoare adaudata mare. Sa nu se comporte ca tarile din lumea a 3-a, care exporta materii prime neprelucrate.

  33. amatorul
    # septembrie 22, 2016 at 5:42 am

    Asa zisii americani condusi de asa zisii auto alesi de fapt imping lumea catre un propriu model. Acest model, chiar daca ar fi bun, nu poate ramane asa,  atat timp cat se doreste a fi  unic. Puterea corupe, cu atat mai mult puterea universala NWO, nascuta acum 200-300  de ani de iluminati, daca nu acum 2000 de cine stie ce Leviti. Singura sansa este echilibrul puterilor, cum chiar acesti iluminati propuneau in mod ipocrit, atunci cand au inventat democratia burgheza si republica franceza. Asadar mai mult filosofii, religii, modele social economice sunt de preferat unuia unic, condus de o singura piramida decizionala oculta.

    • M_D_L
      # septembrie 23, 2016 at 10:40 am

      Daca lumea ar fi condusa de o singura tara (etnie) si celelalte popoare ar fi dezarmate si fara posibilitate de riposta militara, s-ar produce genocid la scara globala. „Alesii” si „exceptionalii” i-ar macelari pe ceilalti, i-ar gaza, i-ar da prin masini de tocat carne, uriase, in care poti sa bagi oameni cat intra intr-un vagon de vite.

  34. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 6:27 am

    Atata timp cat „un model” oricare ar fi acela,unic,dublu,triplu sau multiplu ,se bazeaza pe minciuna nerushinata,,jaf golanesc ,fortza militara bruta,crime si genocide,inseamna ca omenirea e pe o cale gresita!! Inseamna ca e nazism ,inseamna ca nu vorbim de progres ci de regres ,oricat am falfai si oricat ne-am bate in piept cu progresul tehnologic sau chiar unul social,al unui grup restrans sau teritoriul vreunui imperiu’ rapace, care fura,jefuie si ucide pe ceilalti si apoi se lauda cat e el de harnic ,eficient si deshtept ,si ce „natziune” speciala si superioara este !! De mii de ani ,asta e de fapt „modelul ” !! Omul e o specie criminala,are tendintza sa minta porceste ,sa jefuiasca si mai ales sa-shi ucida semenul !! Cei care sunt cei mai eficienti si exceleaza in scarbosheniile astea se dau si cei mai „civilizati” „avansati” si ….”superiori” !! Nici un imperiu’ criminal din istoria omenirii nu a ieshit din acest tipar ,si  imperiul malefic rican se incadreza cu succes in aceasta categorie cum o face si partea ei componenta ,miezul istoric, imperiul anglo-saxon ,si raul originar al speciei umane ,cazarii ,sau cum isi spun ei ….”evreii” !! Ei sunt o putere subversiva ,care nu se poate destructura atata timp cat exista legi si cat banul decide soarta miliardelor de indivizi, incatushati de lucruri fictive, artificiale, care inlocuiesc cu succes catushele !! O rezolvare exista totusi ,de genul taierii nodului gordian ,dar starea de constienta ,revenirea in lumea reala ,ruperea catushelor ,nu se mai poate realiza decat printr-un mare cataclism ,un mare accident mondial,suficient de mare incat sa blocheze mashinaria malefica care ne-a facut sclavi !!

    • # septembrie 22, 2016 at 1:32 pm

      Dl SSKB la ac conluzie trista am ajuns si eu . NOI (toata umanittaea ) NE MERITAM SOARTA. Ne indreptam cu pasi f repezi NU  spre autodistrugere ci spre SEMI distrugere. Este ceva F VICIAT in felul nostru de FI ( ma refer la toata umanitatea in ansamblu ).Chiar ac „VICIU” ne dirijeaza spre Semi distrugere. Chiar nu conteaza scenariul CINE/ DE CE/ CUM , cine are mai multa dreptate …etc. Conteaza deznodamantul si finalul… cei care vor simti suferinta fara margini din FINAL , nimeni nu va mai fi curios ,cum a fost INTRIGA/ INCEPUTUL…In opininia mea care si asa nu conteaza mai avem maxim 365 de ZILE de PACE !!!

      • SaakasBilly
        # septembrie 22, 2016 at 5:17 pm

        Eu oricum dom’ liviu ,savurez clipa,ma bucur de prezent !! Din punctul meu de vedere, cu adevarat exista doar prezentul ,si lumea mea e doar acesti catzi-va metri patrati pe care vietuiesc !! Se zice ca lumea in care traim de fapt nu e reala,traim intr-o simulare !! Nu stim de unde venim si nu stim unde mergem !! De fapt nici nu stim daca am venit cu adevarat aici si daca acest aici exista !! Poate lumea aceasta exista in interiorul  gandirii noastre, care nu stim in realitate cum arata si nu stim ce este,sau unde este  !!  Ne e frica de moarte cand noi de fapt vedem cum lumea moare permanent in jurul nostru indiferent de varsta,pentru ca in lumea noatra la un moment dat totul si toti mor  !! De multe ori m-am intrebat de ce ne e asa teama de moarte cand nu stim ce este,nu stim nimic concret, decat faptul ca noi suntem convinsi ca stim totul cand de fapt nu stim nimic !! Dincolo de realitatea noastra exista insa altceva ,de care ne e foarte teama ,ceva care depasheste cu mult posibilitatile noastre de intelegere !!

  35. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 7:17 am

    IN RICANIA CAMPANIA DE VANATOARE DE NEGRII A KU-KLUX-KLANULUI  E ANEMICA  !! DOAR AL TREILEA TROFEU DE VANATOARE !! NICI CRIMINALII RASISTII NU MAI SUNT CE AU FOST !! S-AU RAMOLIT !! LE-A SCAZUT …APETITU’ !! : http://www.stiripesurse.ro/proteste-violente-in-carolina-de-nord-in-sua-un-protestatar-mort-i-12-poli-i-ti-rani-i_1153314.html

  36. # septembrie 22, 2016 at 9:37 am

    Subiectul artcl era TRANSHUMANISMUL…degeneram in „crime internet” pro/contra US & NWO …Sub pretextul CETA & TTIP se preia initiativa/conducerea ( ecconomica si mai apoi politica ) a EU de catre USA/NWO& co. Acesta este super foarte nasol pt omul de rand. 

  37. .ro
    # septembrie 22, 2016 at 10:29 am

    De tampiti ce sunt,rusii dezvaluie fara sa vrea un secret militar. Comisia electorala organizata in Siria a publicat pe site datele privind votarea in Siria. Este vorba de 4571 cetateni rusi in Siria.Sectia din Damasc a trimis 193 de buletine,iar 4378 de buletine se aflau in urna mobila in care au votat rusii de la baza militara Hmeymin.scrie RBC.In 2012 in Siria au votat de patru ori mai putini alegatori.In martie 2016,Putin a dispus retragerea grosului trupelor din Siria.Cine a distrus Siria,criminalii planetei?

  38. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 11:09 am

    „Secret militar” ,”distrugerea siriei”  ?? „frate” sincer nu inteleg ce vrei sa spui !! Zi si noua sa nu murim prosti ,asa silabisit ,care era „secretul ala militar” si care era asa zisa dovada shocanta ca da’ „rushii au distrus siria” !! Esti hilar,ambigu’ si fara logica,asta o stiu ,dar nu stiu ce vrei tu de fapt sa demonstrezi cu aiurelile tale !!

    • .ro
      # septembrie 22, 2016 at 12:52 pm

      Secretul militar era nr. de soldati rusi in Siria.Dupa ce Putin a retras grosul si au ramas totusi 4378 e la mintea kaghebeului ca nu sunt acolo la plaja.Iar Siria este distrusa ptr. ca Rusia a sustinut si sustine cu soldati,armament si raiduri aeriene criminale un regim anacronic ce a dus la distrugerea propriei tari.Cand il va lasa Putin din brate pe cel numit „Macelarul”,din cauza cruzimii cu care isi tortureaza victimele? Da o cautare pe internet „genocid in Siria” si ingrozeste-te,mai ales ca esti o fire sensibila ce plange noaptea cand un politist american in misiune impusca o persoana de culoare riscandu-si libertatea.

      • SaakasBilly
        # septembrie 22, 2016 at 1:21 pm

        Siria ,sconcsule ,era deja o tzara DISTRUSA,cand au intrat rusii acolo ,si nu uita ca din punct de vedere a legitimitatii rusia e singura care se afla acolo in legitimitate deplina !! Imperiul rican e elementul agresor ,otomanii elementul invadator si hoarda de mercenari islamisti platitzi de arabia saudita unul dintre singurele state medievale si extrem de primitive de pe planeta,e elementul distrugator si destabilizator !! Nu exista teroristi buni ,decat poate in mintzile bolnave ale golanilor planetari !! Nici macar nu stiu sa-i numeasca pa’ teroristii lor buni deoarece toti conlucreaza impreuna impotriva guvernului sirian !! Rushii sunt naivi si ingaduitori ,ar trebui sa le-o traga definitiv porcilor ,ar trebui sa dea arme la greu pana si Hesbolahului ,antiaeriene portabile ,ca sa nu mai poata ucide jidanii civilii din aer ,sa bombardeze copiii !! sa se mai reduca genocidul scarbos in zona !! Antitanc si antiaeriene livrate la greu !! In locul lor as satura cu armament eficient si trupele talibanilor ,fara nici un cent ,asa cum au facut si fac, porcii ricani si imbuibatzii sauditi !! Cat despre „regimul anacronic” e cel legitim recunoscut in toata lumea fara exceptie !! Cei care decapiteaza si crucifica civili nu sunt „anacronici ”  ??,mai bine recunoaste ca in joc sunt doar interesele meschine ricane ,daca porcii mincinoshi si criminali ar renuntza la interesele lor meschine ,automat ar fi pace ,cum a si fost zeci de ani pana acum !! Nu numai in Siria criminalii ,hotzii si mincinoshii ricani au facut haos ,uita-te la toata zona ,rushii nu au fost in libia si e bine acolo ?? Rushii nu au fost in irak si e bine acolo ,oare in irak au murit mai putini oameni ca in siria unde rushii sunt facuti vinovati ?? De peste zece ani se implanteaza demoncratia in afganistan ,e bine acolo ?? Toata lumea a urlat cat timp rusii au fost acolo ,i-au alimentat cu bani si arme pe mujahedini ,ricanii au fost cei mai buni prieteni ai „luptatorilor pentru libertate afgani ” unde sunt acuma „mujahedinii” sa-i ajute pe pretenii lor afghani sa lupte impotriva „teroristilor” talibani ?? Au fost doar o facatura ca „teroristii moderati” din siria ?? Sigur ca da !! Ricanii sunt porci si criminali dar mai ales niste mincinosi satanici !! Si da !! Cum zici tu ca un porc „plang noaptea dupa un negru” ….ce e aia un negru in fatza nazistilor ricani ?? Poate nici nu poate fi considerat om ,cu neste drepturi …nu ?? La ei pen’ca neglijezi un caine faci pushcarie ,dar daca esti alb de Ku-Klux-Klaun nu faci nici un minut de detentzie pentru ca ucizi un negru !!  E bine sa-i cunoasca lumea pe criminalii ricani ,in elementul lor …e bine !!

      • # septembrie 22, 2016 at 1:42 pm

        Dl PUNCTRO esti un ” consumator ” de stiri din media corporatista  !. Trist este ca nu le „digeri” ai un discernamint la nivel de adolescent. Verifica acele stiri si din alte surse ..alternative. Internetul ca sursa de inf …intra la categoria mediocru. Citeste istorie, geopolitica ,religie …etc…pt a avea o ” imagine” mai complexa si a intelege care este ” mersul ” in lumea araba & orientul mijlociu….Cauta sa vezi ce a spus KISSINGER in anii 1970 referitor la ac regiune…si coreleaza cu impunerea ” fortata” a pseudo democratie made in USA etc….

  39. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 12:52 pm

    RASISMUL LA CRIMINALII PLANETARI ACASA :  „Polițistii tocmai l-au împușcat pe tata de 4 ori pentru că e negru” a postat pe facebook  fiica victimei, Lyric Scott. Și de aici s-a dezlănțuit iadul în Charlotte.   : https://www.bugetul.ro/video-haos-si-violente-sua-imagini-socante/

  40. .ro
    # septembrie 22, 2016 at 1:37 pm

    La reciclare,kaghebei,instruiti pe manuale NKVD.Voi in ultimii 100 de ani ati ucis in masa numai in Rusia milioane de oameni.Dar in cinismul vostru aplicati zicerea „tatucului” (doar voi il puteti alinta pe cel mai mare criminal al lumii): „moartea unui om e o tragedie,moartea unui milion de oameni e o statistica”  Conform invataturilor calaului,vedeti in america numai tragedii,iar la voi simple statistici.

    • # septembrie 22, 2016 at 4:20 pm

      Dl PUNCTRO subiectul CINE ESTE MAI KREMENAL USA sau RUSIA s a mai discutat…ai lipsit de la dezbatere.Concluzia fost 2 la 1pt USA. Adica tinind cont de genocidul impotriva Indienilor, crimele/ traficul cu sclavi negri, perioada de segregare rasiala de pina in 1960 ( cand se linsau si omorau negri …fara numar ) cele 2 bombe atomice , precum si invazia Irak/Afganistan ului si perioada urmatoare victime colaterale 2 milioane , dronele UAV care se apreciaza a fi omorat intr 40.000- 80.000 de civili abolut nevinovati din care USA recunosc numai 4-5.000…de departe depaseste RUSIA…concluzia .?.Nu te mai da ‘ ntersant . 

  41. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 3:55 pm

    HOLOCAUSTUL AMERO-INDIENILOR : http://vox.publika.md/stiinta/genocidarea-americii-507859.html

    • M_D_L
      # septembrie 23, 2016 at 10:26 am

      Limiteaza-te la a-i critica pe americani si nu te mai face avocatul ungurilor. Ca altfel iti anulezi munca.

  42. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 3:57 pm

    Pieile rosii – drama unei civilizatii : http://www.descopera.ro/cultura/2454510-pieile-rosii-drama-unei-civilizatii-i

  43. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 3:59 pm

    Istoria strămutării şi a genocidului nativilor americani :http://fymaaa.blogspot.ro/2015/03/istoria-stramutarii-si-genocidului.html

  44. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:08 pm

    71 DE ANI DE LA PRIMUL SI SINGURUL BOMBARDAMENT ATOMIC DIN ISTORIA OMENIRII : Pe 6 august 1945, la ora locală 8,15, un bombardier B-29 american, denumit ”Enola Gay”, a lansat asupra Hiroshimei bomba atomică ”Little Boy”. Cea mai mare parte a oraşului a fost arsă de un val de căldură care a atins 4.000 de grade Celsius.Mii de persoane au pierit instantaneu. Altele au murit mai târziu din cauza rănilor, a arsurilor sau a maladiilor provocate de radioactivitatea intensă, uneori după luni sau ani de zile. În total, 140.000 de persoane au murit ca urmare a bombardamentului atomic de la Hiroshima.Trei zile mai târziu, pe 9 august 1945, o a doua bombă atomică, ”Fat Man”, a fost lansată asupra oraşului Nagasaki. Pe 15 august 1945, Japonia anunţă capitularea sa, care deschide calea către sfârşitul celui de-al doilea război mondial.Sâmbătă, aproximativ 50.000 de participanţi, inclusiv premierul Japoniei, Shinzo Abe, şi reprezentanţi din zeci de ţări, au păstrat un minut de reculegere la ora exactă la care bomba a explodat la Hiroshima. : http://www.stiripesurse.ro/71-de-ani-de-la-primul-bombardament-atomic-din-istoria-omenirii_1146076.html

  45. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:10 pm

    Holocaust From The Sky: American Atomic Genocide (Nagasaki, August 9, 1945)  : http://english.sxu.edu/sites/kirstein/archives/812

  46. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:13 pm

    Rusia cere judecarea SUA pentru „crimele de război” din Hiroshima şi Nagasaki : http://www.paginaderusia.ro/rusia-cere-judecarea-sua-pentru-crimele-de-razboi-din-hiroshima-si-nagasaki/

  47. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:20 pm

    SA NE AMINTIM DE CE MAI MARE CRIMA DIN ISTORIA OMENIRII –HOLOCAUSTUL ATOMIC  : http://www.ziare.com/international/stiri-externe/hiroshima-64-de-ani-de-la-cel-mai-mare-cosmar-al-omenirii-843317

  48. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:23 pm

    Americanii au memoria scurtă: tună împotriva „fascistului” Manoilescu, dar uită de criminalii de război naziști ajunși în solda CIA și FBI. Cum a devenit America un paradis pentru foștii acoliți ai lui Hitler : http://www.activenews.ro/stiri/Americanii-au-memoria-scurta-tuna-impotriva-fascistului-Manoilescu-dar-uita-de-criminalii-de-razboi-nazisti-ajunsi-in-solda-CIA-si-FBI.-Cum-a-devenit-America-un-paradis-pentru-fostii-acoliti-ai-lui-Hitler-133249

  49. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 4:31 pm

    RUSOFOBIA –ULTIMUL REFUGIU AL LIBERALISMULUI AMERICAN  –„Pornind de la discuții despre oameni care la cea mai mică critică a sistemului actual îți aruncă în față plecatul în Rusia, China sau Coreea de Nord, am avut revelația că rusofobia este de fapt ultimul refugiu al liberalismului. O ideologie incapabilă să-și explice propria identitate, propriul crez și propriile realizări, are nevoie de un inamic exterior pentru a păstra o brumă de credibilitate.Apărătorii ideologiei liberale trebuie să explice fenomenele pe care aceasta le-a generat: intervențiile militare „umanitare” soldate cu milioane de victime în Orientul Mijlociu, catastrofa demografică din lumea occidentală, diferențele sociale tot mai accentuate, exportul industriilor spre zone unde forța de muncă poate fi plătită mai prost, subțierea până la dispariție a clasei mijlocii și a muncitorilor industriali, invadarea organizată a Europei de către migranto-refugiați, promovarea unor aberații culturale precum pornografia sau agenda-gay etc.Pentru a nu răspunde unor astfel de întrebări există două tehnici: distragerea atenției și inventarea uni inamic extern”  : http://anonimus.ro/2016/09/rusofobia-ultimul-refugiu-al-liberalismului/

  50. .ro
    # septembrie 22, 2016 at 6:21 pm

    Am auzit de multe ori ca rusii atunci cand sunt acuzati de crime raspund:dar ce voi nu ati omorat negri?,am crezut ca sunt glume,dar spuse de kaghebeii propagandisti vad ca e politica de stat,Jalnic!!!

  51. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 6:50 pm

    CEL MAI CUMPLIT GENOCID DIN ISTORIA OMENIRII : Hitler e considerat un novice in comparatie cu invadatorii Americii  , daca e sa comparam cifrele celor omorati in urma asa numitului „razboi de 500 de ani ” au fost omorati 95 de milioane din cei 114 ,de bastinasi indieni americani raspanditi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii si a Canadei . Pana in prezent ,conducerea Statelor Unite ,nu a ratificat conventia ONU referitor la genocid ,se presupune ca la baza nesemnarii ar sta actiunile savarsite asupra indienilor americani !  :  http://eustiu.com/hitler-e-degetul-meu-aceasta-ecuatie-cum-americanii-au-omorat-indienii-aborigeni/

  52. SaakasBilly
    # septembrie 22, 2016 at 6:57 pm

    Americanii, şocaţi să afle că Banca lor centrală este privată. „Sunt nişte criminali”  :  „Sunt nişte criminali”, au început să strige manifestanţii care au aflat că Rezerva Federală este o instituţie cu caracter privat, în ciuda faptului că se numeşte „Federală”. : http://www.evz.ro/americanii-socati-sa-afle-ca-banca-lor-centrala-este-privata-sunt-niste-criminali-950086.html

Leave a Reply to .ro

XSLT Plugin by Leo Jiang